O orădeancă, Denisa Stejeran (24 de ani), a reprezentat România la o sesiune specială a Organizaţiei Naţiunilor Unite, dedicată finaliştilor unui concurs internaţional.

Vineri, în sala Adunării Generale de la New York, Denisa a ţinut un discurs de două minute, în limba spaniolă. Asta pentru că a fost repartizată în grupul spaniol, după ce a câştigat concursul internaţional "Many Languages, One World" ("Multe limbi, o singură lume"), organizat de ELS Educational Services, cea mai mare reţea de centre lingvistice universitare, şi United Nations Academic Impact, o iniţiativă ONU pentru conectarea universităţilor cu organizaţia.

Absolventă a Facultăţii de Litere, specializarea Engleză-Franceză, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi cu master în comunicare multilingvă şi multiculturală, Denisa este vorbitoare de engleză, franceză, portugheză şi spaniolă.

În discursul de la ONU, orădeanca a vorbit despre Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltare Sustenabilă şi despre necesitatea creării de spaţii verzi în oraşe. Denisa a oferit drept exemplu Oradea, spunând că planurile municipalităţii de aici sunt de a amenaja spaţii verzi la distanţă de maxim 5 minute de orice zonă rezidenţială.

De altfel, subiectul i-a fost foarte accesibil tinerei. Tatăl ei, Mircea Stejeran, este şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice, având în răspundere inclusiv spaţiile verzi din oraş.

La Concursul "Many Languages, One World" au participat, în acest an, peste 6.000 de tineri din 170 de ţări şi din peste 1.950 de universităţi. Ei au fost provocaţi să scrie un eseu despre lume într-una dintre cele şase limbi oficiale ale ONU: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă. Denisa a fost singura tânără din România care a câştigat competiţia.

Cei 60 de finalişti au primit ca premiu o excursie plătită integral, de două săptămâni, la Boston şi New York, cu posibilitatea de a vorbi în sala de şedinţe a Adunării Generale ONU.