Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunţat, joi, că a găsit-o în incompatibilitate pe fosta directoare a Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor, Sanda Mercea, la un an după ce femeia a fost deja trimisă în judecată de procurori pentru faptele respective, fiind totodată şi eliberată din funcţie.

„Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în materie administrativă în cazul a patru funcționari publici”, arată comunicatul ANI, care, în cazul Sandei Mercea, precizează că „în calitate de Director executiv, a semnat o dispoziție de plată în baza căreia s-a achitat o sumă din casieria instituției, către SC Mardan Exim SRL Oradea, societate comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deținea calitatea de asociat cu o cotă de 50% părți sociale”.

Faptele fuseseră constatate şi de procurorii care declanşaseră o anchetă la APM în urma sesizării unei angajate, Manuela Moldovan, noră a fostului procuror-şef al DNA Oradea, Ioan Moldovan, şi soţie a avocatului Tudor Moldovan, care a reclamat-o pe Mercea pentru mai multe abuzuri la care a fost supusă, totate culminând cu înlăturarea ei din instituţie.

În cadrul anchetei - pe lângă constatarea faptului că directoarea APM a semnat o dispoziţie de plată pentru 20 de chitanţiere cumpărate de la firma Mardan Exim SRL, deţinută de soţul ei, Adrian Mercea -, procurorii au descoperit şi că Sanda Mercea nu a declarat niciodată că, până în 2012, fusese asociat şi administrator la firma Spatio Moda SRL, înfiinţată din 2004. Asta însemna că PSD-ista a fost în incompatibilitate şi când lucra la AIO, şi după ce s-a mutat la APM Bihor, în calitatea ei de funcţionar public.

Până la finalizarea anchetei, incompatibilitatea s-a prescris, dar falsurile nu. Drept urmare, pe 26 septembrie anul trecut, procurorii au decis să o trimită în judecată pe Mercea pentru fals în declaraţii în formă continuată, două fapte de conflict de interese (semnarea dispoziţiei de plată către firma soţului şi păstrarea propriului post din instituţie în timpul reorganizării), respectiv purtare abuzivă faţă de Moldovan.

În urmă cu un an, BIHOREANUL a descoperit că, pe lângă Spatio Moda SRL, Sanda Mercea mai fusese asociat şi administrator şi la MCA Paper Com SRL, înfiinţată în 1997, dar radiată între timp, având ultim bilanţ declarat pentru anul 2005, ba chiar fusese asociată şi administratoare inclusiv la Mardan Exim SRL până în 2009.

Nici aceste două firme nu apar menţionate în declaraţiile de interese ale PSD-istei. Cu toate acestea, investigaţiile procurorilor s-au limitat la o singură firmă.