Au vrut sătenii din zona Sânnicolau un drum care ar fi redus distanţa până la Oradea cu 20 de kilometri. Degeaba: au venit ecologiştii şi s-au opus pe motiv că traficul ar tulbura siesta vâturelului de seară, o cioară ceva mai nervoasă.
Când a fost vorba despre deblocarea tronsonului de autostradă Borş - Suplac s-a constatat că trebuie din nou aviz de mediu, pentru că între timp au crescut prin zonă nişte buruieni protejate. Când s-au găsit constructori pentru coridorul IV al autostrăzii Bucureşti - Nădlac a apărut din neant un neica nimeni care a visat că a văzut nişte castori în zonă şi lucrările au fost oprite. Iar situaţii similare sunt peste tot...
România a fost declarată, în cvasitotalitatea teritoriului ei, un imens sit natural, aşa că nu mai poţi băga o cazma în pământ fără acordul unor băieţi deştepţi. Aceştia, mari specialişti în mătasea broaştei, sunt un fel de asistaţi sociali, numai că pe bani mulţi.
Opresc investiţiile şi cer studii de impact pe care adesea le fac, prin interpuşi, tot ei. Paguba este dublă: o dată că nu avem drumuri, apoi că beneficiarii sunt siliţi să dea sume imense pe noi documentaţii, căci cel care vrea să facă investiţia plăteşte şi studiul. Cazul Nuripork de la noi e elocvent: domnul Pazurik plăteşte o firmă să elaboreze un studiu prin care vom afla nu doar că duhoarea de porci nu este dăunătoare, ci şi că-i de-a dreptul reconfortantă.
Nu întâmplător, România e singura ţară în care mişcarea verzilor este ca şi inexistentă. S-a prins şi poporul cu cine are de-a face.