Asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş a avut, vineri, ca voluntari 45 de angajaţi ai unei companii IT din Oradea. Timp de o zi ei au muncit alături de viitorii beneficiari ai caselor ridicate de Habitat pentru Umanitate la prepararea betonului, la confecţionarea armăturilor metalice şi la montarea unui planşeu ceramic în cadrul proiectului "Locuinţe pentru un viitor sigur".

"Ne-a făcut mare plăcere să putem participa din nou alături de echipa Habitat şi să-i ajutăm în acest fel pe cei care chiar au nevoie de o locuinţă. Este al doilea an consecutiv când echipa noastră se implică în acest proiect şi sperăm să repetăm experienţa", a spus Claudia Ţirban, coordonatoarea voluntarilor de la firma Smartware.

Reprezentanţii Habitat pentru Umanitate Beiuş au mai spus că, deşi nu sunt familiarizaţi cu munca fizică, "informaticienii au dat dovadă de o dăruire şi implicare deosebită aşa încât progresul făcut a fost extraordinar".

"Au reuşit să transforme în beton mai mult de un palet de ciment, au confecţionat grinzi metalice în total cântărind peste o tonă şi au trecut prin mâinile lor aproape o mie de blocuri ceramice necesare pentru planşeul a patru locuinţe", au precizat aceştia.

Beneficiarii locuinţelor au fost impresionaţi de gestul voluntarilor. "Sunt foarte fericit că aceşti oameni minunaţi, pe care nu i-am văzut în viaţa mea, au făcut acest efort însemnat pentru mine şi familia mea. De mult timp ne-am dorit să avem o locuinţă bună şi acum visul nostru este tot mai aproape de a fi împlinit" a spus Bogdan Coste, unul dintre beneficiari.

În cadrul proiectului "Locuinţe pentru un viitor sigrur" din Oradea, 30 de familii vor beneficia de un adăpost sigur, decent şi sănătos. 7 familii s-au mutat deja în noile locuinţe şi alte 5 sunt într-un stadiu foarte avansat cu lucrările.