Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au păşit cu stângul în noul sezon al Ligii Naţionale. Astfel, sâmbătă seara, deşi au evoluat acasă, în faţa propriilor suporteri, bihorenii au trebuit să se recunoască învinşi, în cele din urmă, în disputa cu BC CSU Sibiu, în runda inaugurală.

Sibienii s-au impus cu scorul de 73-72, dar victoria formaţiei oaspete a fost obţinută in-extremis, cu 3 secunde înainte de final, după un joc cu un final dramatic.

Început bun

Bihorenii au controlat jocul, au condus în proporţie de 98% din meci şi au dat impresia mai tot timpul că vor obţine victoria în debutul noii ediţii a Ligii Naţionale.

Primul sfert a fost adjudecat de elevii antrenorului Cristian Achim, cu 22-19, iar cum în următoarele zece minute fiecare formaţie şi-a trecut în cont câte 15 puncte, în pauza mare s-a intrat cu avantajul de 3 puncte al orădenilor, scor 37-34.

Jumătatea a doua a început bine pentru gazde, care s-au desprins la opt puncte, scor 48-40, când mai erau 3:48 minute până în ultima pazuă. Cum în sfertul III, CSM CSU şi-a trecut în cont 19 puncte, iar sibienii doar 14, avantajul de opt puncte al bihorenilor s-a regăsit şi în ultima pauză, scor 56-48.

Eşec pe final

Deşi sfertul IV a fost început bine de orădeni, care au ajuns să conducă şi cu zece puncte, pe parcurs situaţia s-a mai echilibrat, sibienii venind tare din urmă şi cu 7:32 minute înainte de final tabela Arenei Antonio Alexe a indicat numai 58-54 pentru CSM CSU. Mai mult decât atât au urmat două minute în care orădenii nu au marcat, iar sibienii au preluat pentru prima dată conducerea, cu 59-58. Totuşi orădenii au revenit, au făcut 61-59, dar au replicat oaspeţii cu 62-61. Oradea a egalat, a trecut din nou în avantaj a avut 67-62 şi apoi 70-64, respectiv 72-66, dar de aici, în ultimul minut şi jumătate, sibienii s-au apropiat la un singur punct (72-71), când mai erau 35 de secunde de joc. La acest scor, cu 24 de secunde înainte de final, CSM CSU putea tranşa partida, când Andrei Mandache a beneficat de două aruncări libere. Le-a ratat însă pe amândouă, iar oaspeţii au avut atacul ultimelor secunde. După un time-out cerut de antrenorul Dan Fleşeriu, sibienii au jucat bine faza, cu 3 secunde înainte de final, Pratt a scos două libere, le-a transformat pe ambele şi a dus echipa sa în  avantaj, scor 73-72 pentru sibienii. Tehnicianul bihorenilor a solicitat time-out-ul, le-a prezentat jucătorilor săi cum să abordeze ultima acţiune în cele trei secunde. A fost căutat Trotter, acesta nu a fost faultat, a pătruns, a aruncat dar mingea deşi a atins inelul nu a intrat în coş.

Achim: "Capul sus, nasul jos"

"Am pierdut primul meci în acest campionat, unul atipic din punctul meu de vedere. Am avut toate statisticile de partea nostră şi totuşi am pierdut. Am făcut-o într-un mod prostesc. Am ratat atât de multe aruncări favorabile încăt nu ştiu ce să mai spun. De asemenea, am făcut prea mult greşeli şi am făcut prea multe cadouri adversarului. Trebuie să ţinem capul sus, nasul jos şi să muncim foarte mult", a declarat antrenorul bihorenilor, Cristian Achim, după finalul jocului.

Principalul marcator al CSM-ului a fost în această partidă Nemanja Milosevic, autor a 16 puncte. El a fost urmat de Muhamed Pasalic, cu 15 puncte, Andrei Mandache, autor a 13 puncte şi de Goran Gajovic, cu 12 puncte.

De partea cealaltă, de departe, principalul marcator a fost Kevin Capers, autor a 24 de puncte.

În alte două partide din prima etapă a Ligii Naţionale de baschet masculin, U BT Cluj s-a impus cu 85-58, pe teren propriu, în faţa celor de la BCMU FC Argeş Piteşti, iar SCM U Craiova a dispus cu 91-74 de CS Politehnica Iaşi.

În runda a doua, CSM CSU Oradea va evolua în deplasare, pe terenul echipei Dinamo Bucureşti, luni, 16 octombrie.