Sportivii de la Tengo Salonta și-au adjudecat prima ediție a Campionatului Național de Futnet (tenis cu piciorul) al României, competiție a cărei play-off a avut loc în weekend la Sala de Sport a Armatei din Cluj-Napoca.

Evenimentul a reunit cele mai bune patru echipe ale țării, care s-au duelat pentru medaliile de aur, în sistem eliminatoriu.

Întrecerile au fost foarte spectaculoase și au dat câștig de cauză principalei favorite la titlu, Tengo Salonta. Bihorenii nu au cedat nici un meci în cele două partide, dar, în special în finala cu JSF Cluj, nu au fost scutiți de emoții, ei cedând câte un set în meciurile de dublu și triplu.

Georgel Bobiș, la simplu, a asigurat din start un punct, fapt care le-a oferit salontanilor confortul psihic necesar abordării cu relaxare a celorlalte dispute la fileu.

De menționat că în jocul de dublu al partidei finale, formația bihoreană și-a adjudecat primul set cu punct de aur, 15-14, acela fiind un moment de inflexiune pentru desfășurarea ulterioară a disputei.

Savuros a fost însă și duelul pentru medaliile de bronz, încheiat cu set decisiv în meciul decisiv, pe podium urcând gazdele de la Victory Cluj.

De menționat că Tengo Salonta a realizat în acest an eventul, câștigând Cupa și campionatul. La aceste trofee interne se adaugă și istoricul succes din Cupa Mondială a cluburilor, fapt care întregește un sezon perfect pentru bihorenii de la Tengo Salonta.


Iată rezultatele înregistrate la această primă ediție a CN de Futnet (tenis cu piciorul):

Semifinale

Tengo Salonta - Simex Șimleul Silvaniei 3-0

Dublu 1 2-0 (11-7, 11-8)

Simplu 2-0 (11-2, 11-2)

Triplu 1 2-0 (11-3, 11-8)

JSF Cluj - Victory Cluj 3-0

Dublu 1 2-0 (11-4, 11-4)

Simplu 2-0 (12-10,11-6)

Triplu 1 2-0 (11-6, 11-9)

Finala mică

Victory Cluj - Simex Șimleul Silvaniei 3-2

Dublu 1 0-2 (6-11, 7-11)

Simplu 2-0 (12-10, 11-3)

Triplu 1 2-0 (11-4, 11-7)

Dublu 2 1-2 (11-9, 7-11, 8-11)

Triplu 2 2-1 (11-9, 6-11, 11-9)

Finala

Tengo Salonta - JSF Cluj 3-0

Dublu 1 2-1 (15-14, 9-11, 11-7)

Simplu (2-0 (11-7, 11-6)

Triplu 1 1-2 (5-11, 11-9, 11-7)