O clădire din curtea ITM Bihor, situată în imediata vecinătate a campusului şcolar Partenie Cosma, pune elevii în pericol.

"Oare a cui este responsabilitatea dacă din nefericire vreun copil mai curios din fire intră nestingherit în incinta zidurilor dărâmate şi se întâmplă o nenorocire? Tavanele sunt jumătate căzute, iar cealaltă jumătate este gata să se prăbuşească în orice moment. O grindă de beton se sprijină într-un fir de fier beton, înainte să cadă în curte de la etajul întâi", a reclamat un cititor BIHOREANULUI.

Orădeanul spune că pericolul este cu atât mai mare cu cât imobilul este folosit ca loc de înnoptare de persoanele fără adăpost.

"Nu numai copiii sunt în pericol, ci şi oamenii străzii care se mai adăpostesc din când în când printre ruinele clădirii, dovada fiind vetrele de foc rămase şi mormanele de gunoaie adunate", a scris acesta.

Contactați de BIHOREANUL, reprezentanţii Poliţiei Locale, instituţia abilitată să sancţioneze proprietarii clădirilor aflate într-o stare tehnică necorespunzătoare, spun că imobilul a fost deja luat în evidenţă.

"Clădirea aparţine Ministerului Mediului. Am notificat proprietarul în scris, în urmă cu două săptămâni, şi are un termen de conformare de 30 de zile", a declarat directorul Poliţiei Locale, Cristian Beltechi.

Directorul a mai spus că Poliţia Locală va urma procedura legală astfel încât, după expirarea termenului de conformare, dacă nu ia măsuri, proprietarul clădirii să poată fi amendat.