Lucrările pentru amenajarea promenadei şi pentru consolidarea malului stâng al Crişului Repede între podurile Ladislau şi Decebal au ajuns în centrul urbei.

Muncitorii au turnat deja o parte din viitorul trotuar pe care se vor putea plimba trecătorii şi, spre nemulţumirea ecologiştilor, au defrişat copacii care erau în calea lucrărilor.

Lucrările, executate de firma Repcon, se ridică la 20 milioane lei şi sunt finanţate cu fonduri de la Ministerul Mediului.

Investiţia va trebui finalizată până la începutul anului viitor, când municipalitatea preconizează să înceapă consolidarea malului din dreptul Primăriei, reabilitarea balustradei concepute de arhitecţii Vago şi pietruirea trotuarului din zonă.

Conform calendarului municipalităţii, reabilitarea zonei ar trebui finalizată înainte de sfârşitul anului 2018.