Actriţa americană Meghan Markle face în premieră dezvăluiri despre relaţia ei cu Prinţul Harry, nepotul Reginei Elisabeta a Angliei, într-un interviu acordat revistei Vanity Fair.

"Suntem doi oameni foarte fericiţi şi îndrăgostiţi", a spus actriţa în vârstă de 36 de ani, care a adăugat că, probabil, va veni momentul în care vor avea apariţii publice împreună.

Relaţia dintre Meghan Markle şi Prinţul Harry a stârnit o atenţie sporită din partea presei şi a publicului, fiind vorba de iubirea dintre o actriţă şi unul dintre cei mai râvniţi burlaci din lume. 

Cei doi îndrăgostiţi, însă, s-au ferit de ochii presei, vrând să-şi păstreze relaţia cât mai discretă în ciuda celebrităţii lor.

Meghan şi Harry se iubesc deja de peste un an, iar în primele şase luni relaţia a fost păstrată secretă. "La sfârşitul zilei, e foarte simplu. Suntem doi oameni foarte fericiţi şi îndrăgostiţi. Aveam deja o relaţie de şase luni înainte ca totul să devină ştire de presă şi ne mergea foarte bine. Singurul lucru care s-a schimbat este percepţia publicului. Eu nu m-am schimbat cu nimic. Sunt aceeaşi persoană şi niciodată nu voi fi definită de relaţia pe care o am", a spus actriţa din serialul "Suits". 

Ea a mai spus că, la un moment dat, va avea probabil apariţii publice oficiale alături de Prinţul Harry, dar deocamdată se bucură de timpul lor împreună. 

Meghan Markle a mai dezvăluit că noul ei statut poate fi o provocare uneori, dar se bucură de tot sprijinul iubitului ei pentru a se acomoda cu atenţia presei şi a lumii.