Văduva lui Chester Bennington, Talinda, a publicat pe Twitter o fotografie a solistului Linkin Park, ultima înainte ca muzicianul să se sinucidă, scrie adevarul.ro. În imagine, Chester este înconjurat de familie, fericit, cu faţa spre Oceanul Pacific.

Talinda Bennington a împărtăşit această imagine, alături de mesajul: „Era cu câteva zile înainte ca soţul meu să-şi pună capăt zilelor. Gândurile sinucigaşe sunt acolo, dar nu ştii niciodată“, a scris ea pentru a sensibiliza în privinţa sinuciderii, care nu este adesea descoperită de apropiaţi.

„Mulţumesc că ai împărtăşit ceva atât de personal. Oamenii trebuie să fie conştienţi că bolile mintale nu se recunosc întotdeauna“, a scris un internaut salutând gestul. „Puteţi să faceţi ceva. Citiţi mesajele şi tineţi-i de mână cu dragoste pe cei care au o zi dificilă“, a sfătuit Talinda Bennington.