PSD-istul Felix Stroe, cel propus de PSD pentru a prelua portofoliul Ministerului Transporturilor, are o stradă care îi poartă numele, în comuna constănţeană Cumpăna, anunţă agenţia de ştiri Mediafax.

Viceprimarul localităţii Cumpăna, din judeţul Constanţa, Florin Neagu, spune că strada "Felix Stroe" a primit acest nume în octombrie 2009, în urma unei şedinţe de Consiliu Local.

La acel moment, Felix Stroe era directorul Regiei de Apă şi prin această numire i-au fost recunoscute "meritele şi implicarea în dezvoltarea infrastructurii comunei". Concret, Felix Stroe a ajutat, prin regia pe care o conducea şi atunci, la racordarea comunei la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare. Consilierii locali au fost de acord să numească o stradă dintr-un cartier nou de locuinţe după directorul RAJA.

Strada care poartă numele viitorului ministru al Transporturilor este lungă de 400 de metri şi e racordată la apă, canalizare şi gaze. Sursa citată scrie că drumul nu are însă curent electric şi nici asfalt, dar edilii comunei spun că este prins într-un proiect ce vizează asfaltarea acestuia în cursul anului viitor.

Pe de altă parte, Felix Stroe este şi cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, în 2010, pe când primar era controversatul Radu Mazăre.

Mediafax mai notează şi că Felix Stroe are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, el primind titlul de cetăţean de onoare al oraşului basarabean Comrat.