Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigaţii din Malta, care a coordonat ancheta Panama Papers în cel mai mic stat din Europa, a fost ucisă luni în urma exploziei unei bombe plasate sub maşina sa, chiar în apropierea casei unde aceasta locuia, scrie The Guardian, citat de Mediafax.

O ziaristă incomodă

Daphne Caruana Galizia a murit, luni, după ce maşina în care se afla, un Peugeot 108, a fost distrusă de o explozie puternică. Pe blogul său, Galizia a denunţat mai multe cazuri de corupţie. 

O jurnalistă puternică, ale cărei postări atrăgeau mai mulţi utilizatori decât toţi cititorii ziarelor din ţară, Caruana Galizia a fost descrisă de curând de site-ul Politico ca “un WikiLeaks într-o singură femeie“. Articolele ei au incomodat teribil diverse figuri, atât de la putere cât şi din lumea interlopă, din cel mai mic stat din Europa.

Cele mai noi dezvăluiri ale sale au arătat către premierul Maltei, Joseph Muscat, şi către doi dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui, conectând trei companii offshore cu aceşti trei oameni şi cu vânzarea de paşapoarte malteze către guvernul din Azerbaijan.

Niciun grup şi niciun individ nu au revendicat atacul. Preşedintele Maltei, Marie-Louise Coleiro Preca, a făcut apel la calm: “În aceste momente, când ţara este şocată de un asemenea atac, îi îndemn pe toţi să-şi măsoare cuvintele, să nu emită judecăţi şi să arate solidaritate”, a spus aceasta.

Acuzaţii la vârful statului: "Sunteţi complici"

Matthew Caruana Galizia, fiul jurnalistei ucise luni în Malta, a scris, marţi, pe Facebook că autorităţile au dat dovadă de incompetenţă, adăugând că mama sa a fost asasinată pentru că a apărat statul de drept împotriva celor care au încercat să încalce legea. El a precizat că Joseph Muscat, premierul Maltei, dar şi procurorul general se numără printre oamenii care sunt responsabili pentru moartea mamei sale.

"Mama mea a fost asasinată pentru că a stat între statul de drept şi cei care au căutat să încalce legea, asemeni multor jurnalişti puternici. Dar ea a fost, de asemenea, vizată pentru că ea a fost singura persoană care a făcut acest lucru. Aşa se întâmplă atunci când instituţiile statului sunt incapabile: ultima persoană rămasă în picioare este adesea un jurnalist. Lucru care îl face să fie şi prima persoană ucisă", a scris Matthew Caruana Galizia.

”Da, asta suntem: un stat mafiot în care acum îţi poţi schimba sexul în cartea de identitate, dar în care poţi fi aruncat în aer pentru exercitarea unor libertăţi fundamentale. Cum am ajuns aici? (…) Dacă instituţiile ar fi funcţionat deja, nu ar exista nicio investigaţie a unui asasinat, iar fraţii mei şi cu mine am avea încă o mamă. Joseph Muscat, Keith Schembri, Chris Cardona, Konrad Mizzi, procurorul general şi lista lungă de comisari de poliţie care nu au luat nicio măsură: sunteţi complici. Sunteţi responsabili pentru asta”, a adăugat Matthew Caruana Galizia.

"Bucăţi din mama erau peste tot"

"Nu am să uit niciodată cum încercam să deschid uşa maşinii, cum claxonul maşinii încă se auzea şi cum ţipam la doi poliţişti care au venit cu un stingător să-l folosească. Ei s-au uitat la mine: "Ne pare rău, dar nu putem face nimic", a spus unul dintre ei. M-am uitat pe jos, bucăţi din mama mea erau peste tot în jurul meu. Mi-am dat seama că aveau dreptate: nu exista nicio speranţă. "Cine era în maşină?", m-au întrebat", scrie fiul.

"Mama mea este în maşină. Este moartă. Este moartă din cauza incompetenţei tale. Nu a fost o crimă obişnuită şi nu a fost tragic. Tragic este când cineva este lovit de autobuz. Când în jurul tău există foc şi sânge, atunci este război. Suntem un popor în război împotriva statului şi a crimei organizate, care au devenit imperceptibile”, a continuat acesta.