Dezvăluire făcută cu un calm halucinant, marţi seară, în cadrul emisiunii "România9" de la TVR, de către fostul ministru PSD al Fondurilor Europene Eugen Teodorovici.

În dialog cu jurnalistul Robert Turcescu, Teodorovici a recunoscut că a primit o ​o diplomă de la Academia Naţională de Informaţii fără să fi participat la cursuri.

Iată dialogul dintre cei doi, consemnat de hotnews.ro:

Turcescu: Ma uimeste dl Orlando Teodorovici. Pai nu aveti si dvs o intersectie cu baietii aia din servicii?
Teodorovici: Eu personal?
Turcescu: Da. N-ati trecut pe la scoala lor pe-acolo?
Teodorovici: Eu am o diploma de la Academie...
Turcescu: Care Academie?
Teodorovici: Pai spuneti dvs, ati fost cel mai perspicace. Vedeti ca v-ati dat de gol, cum ati muscat din capcana...
Turcescu: Ce diploma?
Teodorovici: Pe trei luni de zile, este un curs postuniversitar.
Turcescu: Dar care Academie?
Teodorovici: O academie, nu stiu cum ii zice... Academia de...
(intervine cineva: Academia Nationala de Informatii a SRI)
Turcescu: Asa!
Teodorovici: Am o diploma de master sau ce este el, curs postuniversitar, unde nu am fost nici macar o data.
Turcescu: Pai si cum ati luat diploma?
Teodorovici: Nu stiu, intrebati-i pe cei care mi-au dat diploma.
Turcescu: Pai de ce v-ati dus sa o luati?
Teodorovici: Nu, mi s-a adus, nici macar n-am luat-o eu. Mi s-a dat, da, pur si simplu.
Turcescu: Dar de ce v-au dat diploma aia?
Teodorovici: Probabil ca merit.
Moderator: Dar cine v-a contactat sa va dea o diploma?
Teodorovici: Nu, diploma a venit la finalul acelor trei luni de zile. La care, recunosc, eu n-am fost.
Turcescu: Eu stiu cazuri zeci, poate sute, precum cel al dlui Teodorovici.
Teodorovici: Dom'le, au primit altii livrete militare fara sa fie in armata...

Totodată, Teodorovici a fost întrebat când a primit diploma. "2012, 2013. Sunt ceva ani", a răspuns acesta.

„Iniţial, am vrut să fac Colegiul de Apărare. Văzând cam cine merge pe acolo, am zis că poate e mai bine aşa. Şi, într-adevăr, a fost mai bine aşa”, a declarat Teodorovici. 

"E tristă situaţia", a comentat Robert Turcescu pe parcursul emisiunii.