Toamna Orădeană, sau Zilele oraşului, aşa cum o ştiu mulţi orădeni, se transformă în acest an într-unul din cele mai frumoase festivaluri de toamnă din România. E timpul să ne mândrim cu frumuseţea, diversitatea şi istoria oraşului nostru, şi să răspândim bucuria de a locui aici. Anul acesta va fi unul cu adevărat special, iar energia va cuprinde tot oraşul.

Sărbătoarea începe joi (5 octombrie), simultan în cele două locaţii principale, Piaţa Unirii şi Cetatea Oradea, şi se va încheia duminică, cu focuri de artificii în Piaţa Unirii.

Artiştii consacraţi care vor concerta, preparatele savuroase, reprezentaţiile stradale ale unor artişti internaţionali care vor anima străzile oraşului sunt doar câteva dintre atracţiile care fac Toamna Orădeană un eveniment de neratat.

Ne dorim ca sărbătoarea şi bucuria festivalului să vină spre orădeni, motiv pentru care, pe lângă scena din Cetate şi cea din Piaţa Unirii, Toamna Orădeană ajunge şi în cartierul tău. Piaţa Magnolia din Rogerius, Calea Republicii, Pasajul Vulturul Negru şi Parcul Salca din Nufărul vor deveni şi ele mici scene ale festivalului.

Ne mândrim cu Oradea şi ne dorim ca localnicii să cunoască mai bine oraşul, iar turiştii să-l descopere. De aceea vă invităm sâmbătă şi duminică la o plimbare ghidată cu tramvaiul de epocă, pe lângă cele mai frumoase şi importante obiective ale oraşului. Plecarea se va face din Piaţa Unirii, după orele 14 în fiecare zi, iar un bilet costă 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii, cu ghidajul inclus. 

În plus, în deschiderea festivalului, am lansat Oradea Art, un proiect care va contribui la înfrumuseţarea spaţiilor publice mai puţin aspectuoase din oraş. Prima locaţie este pasajul pietonal de lângă podul Dacia, ale cărui trepte vor fi pictate de artişti, astfel ca în perioada festivalului trecătorii să se bucure de o nouă privelişte. Aşadar, ne vedem la Toamna Orădeană!

Mihai Jurca
Director executiv
APTOR