Sute de orădeni, în cea mai mare parte oficialităţi, militari, elevi şi pensionari au participat joi la festivităţile de Ziua Oradiei. Ceremoniile au început cu şedinţa festivă a Consiliului Local, desfăşurată cu sala plină. Printre participanţi s-au numărat oficialităţi, parlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor orădene şi consilieri locali.

Cuvântul de deschidere i-a revenit primarului Ilie Bolojan, gazda evenimentului, care a vorbit despre semnificaţia istorică a Declaraţiei de independenţă a românilor din Transilvania redactată în casa avocatului orădean Aurel Lazăr pe 12 octombrie 1918 şi sărbătorită ca Zi a Oraşului începând din 1992.

Edilul a pus accent îndeosebi pe respectul datorat înaintaşilor şi modul în care actuala generaţie îşi poate manifesta recunoştinţa pentru cei care au făcut posibilă realizarea României Mari.

În acest sens Bolojan a afirmat că Primăria Oradea intenţionează să onoreze Centenarul Marii Uniri pe parcursul a doi ani, începând de la comemorarea unirii Basarabiei cu România din 27 martie 2018, la festivităţile de 1 Decembrie 2018, pentru a se încheia cu marcarea în primăvara anului 2019 a unui secol de la instalarea administraţiei româneşti în Oradea.

Cinci statui pentru înaintaşi...

Primarul a spus că municipalitatea va amplasa în următorii doi ani în oraş statuile a cinci personalităţi istorice cu rol în desfăşurarea evenimentelor.

Edilul i-a mulţumit episcopului greco-catolic Virgil Bercea pentru că a acceptat amplasarea unei statui a lui Iuliu Maniu în perimetrul Catedralei Sfântul Nicolae şi a liceului cu acelaşi nume şi a promis amplasarea a încă patru statui în zona centrală a oraşului.

"Pe 24 noiembrie, anul acesta, vom amplasa în parcul Brătianu ansamblul statuar Brătianu. De asemenea s-ar cuveni să avem o statuie a Regelui Ferdinand, în 23 mai 2019, când se vor împlini 100 de ani de când suveranii României au vizitat Oradea, şi nu în ultimul rând să închidem Piaţa Unirii cu cele două statui ale episcopilor ortodox şi greco-catolic, Roman Ciorogariu şi Radu Demetriu, în faţa celor două biserici, ca să marcheze faptul că în ziua de Paşti, în 20 aprilie 1919, în numele comunităţii româneşti din acea vreme cei doi ierarhi au condus reprezentarea oraşului", a spus Bolojan.

... 100 de proiecte pentru contemporani

În ceea ce priveşte aportul generaţiei actuale la sărbătorirea împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire, Bolojan şi-a fixat un ţel ambiţios. "Propunerea Primăriei Oradea este să sărbătorim prin 100 de obiective de investiţii, de la Podul Centenarului, care are şi un nume simbolic, la drumuri, parcuri, pasaje şi reabilitări de şcoli", a spus edilul.

Cele 100 de investiţii vor fi puse în operă în următorii de doi ani pentru a marca în mod concret împlinirea unui secol de la instalarea administraţiei româneşti în Oradea.

Istoria Oradiei, manual pentru elevi

Ca un element inedit, municipalitatea a comandat specialiştilor în istorie de la Universitatea orădeană realizarea unui manual cu istoria oraşului.

"Lucrăm la o istorie a Oradiei pe care ne propunem să o susţinem ca materie opţională în clasa a 7-a în aşa fel încât toţi copiii să ştie istoria acestui oraş, ce reprezintă principalele pieţe, ce evenimente s-au întâmplat acolo în aşa fel încât să fie viitori ambasadori ai oraşului", a spus Bolojan.

Edilul a mai spus că municipalitatea va finanţa realizarea unei monografii a judeţului Bihor şi publicarea de lucrări privind Marea Unire.

Festivităţile de ziua oraşului au continuat peste zi cu depuneri de coroane la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie şi Statuia Aurel Lazăr din strada au acelaşi nume. Ambele ceremoniale militare s-au încheiat cu defilări ale Gărzii de Onoare formate din militari ai unităţilor din Garnizoana Oradea.