Când pădurea numai nu cădea pe bihoreni, nimeni nu şi-a pus problema încălzirii pe timp de iarnă. Dar în ultimii doi ani pădurile au dispărut din cauza defrişărilor barbare, furnizorii s-au rărit în urma controalelor, preţul lemnului a explodat, iar oamenii caută alte posibilităţi pentru a se încălzi.
"Nu doar că s-au scumpit lemnele, dar vrei să cumperi şi nu ai de unde. De-aia tot mai multă lume vrea să treacă pe gaz", spune un localnic din Cordău. Doar că promisiunile autorităţilor că vor avea gaz s-au transformat în abureală!
Au dat în foc!
Iarna bate la uşă şi tot mai mulţi bihoreni se plâng că nu vor avea ce băga pe foc. "Lemnul e tot mai scump şi mai rar. Oamenii au ajuns să dea pe un camion adus din zona Dobreşti cât li se cere, fără să se târguiască", povesteşte Paul Nicolae din Cordău. Omul zice că în ultimii doi ani, odată cu restrângerea tăierilor, preţul lemnului a sărit de la 150 lei la 250 lei pe metrul ster.
Pentru încălzirea unei case în care se face foc în una sau două sobe, proprietarul are nevoie de o maşină cu circa 10 metri steri de lemne. Pentru o casă cu centrală, încălzită integral, consumul urcă la două maşini pe sezon, iar pentru o vilă cu căldură la discreţie se poate ajunge şi la trei maşini! Asta înseamnă o cheltuială între 2.200 lei şi 7.500 lei pe iarnă, fără a mai pune la socoteală cazna cu crăpatul lemnelor, stivuirea lor şi întreţinerea focului. "O alternativă ar fi încălzirea cu peleţi. Scapi de crăpatul lemnelor, dar plăteşti cu 30% mai mult. Nu-i de mirare că toată lumea vrea încălzire pe gaz", spune bărbatul.
Dizolvat!
Numai că în Bihor introducerea gazului e de poveste. Consiliul Judeţean a înfiinţat în 2006, pe vremea preşedintelui Alexandru Kiss, o firmă ce avea ca obiect de activitate distribuţia gazelor naturale în judeţ. Gaz Bihor SA a fost constituită prin asocierea CJ Bihor cu 70 de primării şi cu firma arădeană Amarad SA. Specializaţi în reţele de gaz, arădenii au fost în cărţi, la începutul anilor 2000, pentru racordarea Oradiei şi chiar au făcut parte din acţionariatul companiei Distrigaz.
Societatea, însă, a ars gazul de pomană. În afară de plata salariilor conducerii, toată activitatea s-a rezumat la închirierea unui sediu pe strada Meziadului 3, de unde a fost evacuată pentru neplată, şi achiziţia unei maşini, cu ratele neachitate. De altfel, consilierul judeţean Ionel Avrigeanu (foto) a şi fost mandatat în 2013 să ceară dizolvarea societăţii. "Firma a participat prin 2007 la câteva licitaţii pentru introducerea gazului în unele localităţi, dar a pierdut. În perioada 2012 - 2015, când am făcut parte din AGA, am avut doar două şedinţe în trei ani. Şi atunci am cerut Amarad să-şi verse cota de contribuţie la capitalul social, pentru că nu o făcuse", explică Avrigeanu.
Firma arădeană intrase pe o pantă descendentă în 2010, când preşedintele Miron Cheregi a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie, după ce fusese încurajat de un escroc să dea şpăgi pentru a câştiga licitaţii în organizarea cărora respectivul, de fapt, nu avea nicio influenţă. Chiar dacă la rejudecarea procesului Cheregi a fost achitat, firma nu s-a mai oprit din cădere: în 2012 a intrat în insolvenţă, iar în 2015 în faliment.
Nici 22%!
În prezent, din 101 oraşe şi comune din Bihor, doar 22 au încălzire pe gaz. Marghita, Săcuieni şi Valea lui Mihai, de pildă, sunt deservite de E.ON Gaz Distribuţie, Palota şi Sîntandrei de Gaz Vest, Chiribişul şi Suplacul de Barcău ţin de Gazprom Distribuţie, în vreme ce Salonta lucrează cu Salgaz, iar Oradea cu Distrigaz Vest.
Situaţia e cu atât mai revoltătoare cu cât Transgaz a cheltuit în Bihor milioane de euro pentru construirea a circa 150 kilometri de magistrale de gaz, în mare parte nefolosite. Cea mai lungă, magistrala Avram Iancu - Abrămuţ străbate judeţul paralel cu frontiera şi deserveşte localităţi ca Salonta, Palota, Sîntandrei, Sîntion şi Biharia. Cea de-a doua, pe direcţia Cefa - Căpâlna – Ştei, doar trece pe lângă Cociuba Mare, Suplacu de Tinca, Beiuş, Tărcaia şi Rieni. La acestea se adaugă încă trei "braţe", Biharia - Aleşd, Abrămuţ - Pişcolt (judeţul Satu Mare) şi Abrămuţ - Medieşu Aurit (judeţul Satu Mare), toate exploatate sub potenţial. Teoretic, cu excepţia comunităţilor de pe aliniamentele Sînmartin - Răbăgani şi Urvind - Bulz, încă neacoperite de conducte, majoritatea localităţilor de pe traseul magistralelor s-ar putea conecta la gaz!
Delăsare şi secretomanie
În prezent, Consiliul Judeţean nu are nicio strategie pentru introducerea încălzirii pe gaz în localităţile bihorene. "Dat fiind preţul redus al lemnului de foc, ani de zile a existat o delăsare", recunoaşte vicepreşedintele Traian Bodea (foto). Principalii vinovaţi, spune el, sunt primarii. "Anul trecut, la creionarea bugetului, din 101 primării, nici una n-a cerut bani pentru studii privind introducerea gazului. Toţi au vrut fonduri pentru biserică, şcoală şi asfaltări". Oricum, CJ se poate implica limitat. "Putem cel mult să facem legătura între administraţiile locale şi Transgaz sau să finanţăm, în limita bugetului, studii de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru introducerea reţelelor".
Spre exemplu, la solicitarea Parcuri Industriale Bihor, acum două săptămâni, împreună cu reprezentanţi ai primăriilor din Tileagd şi Săcueni, Bodea a discutat cu directori din Transgaz posibilitatea racordării viitoarelor zone industriale din cele două localităţi. Cum traseele conductelor sunt considerate secrete de serviciu, participanţii au aflat cu surpriză, abia în cadrul întâlnirii, că parcul industrial Săcueni poate fi racordat fără probleme, că magistrala de gaz trece la doar 2 kilometri de Tileagd, că Tămăşeul e chiar pe traseul unei conducte, iar în Tinca există inclusiv o staţie de reglare a presiunii amplasată pentru o conductă care duce spre Beiuş. "Voi solicita Transgaz date şi hărţi pentru a informa primăriile de pe traseele reţelelor cu privire la oportunitatea racordării", promite Traian Bodea.
Pe cont propriu
Nu toate primăriile au stat, însă, la mila CJ. Spre exemplu, Primăria Sînmartin şi-a comandat studiul de fezabilitate pentru introducerea gazului, iar Oşorheiul a şi depus deja la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei toată documentaţia necesară pentru organizarea licitaţiei care să desemneze un operator.
Într-o situaţie ceva mai complicată se găseşte oraşul Aleşd, lăsat în 2007 fără posibilitatea racordării la reţea din cauza locuitorilor din Lugaşu de Jos, care au oprit înaintarea magistralei peste pământurile lor după ce Transgaz a refuzat să-i despăgubească în prealabil. Conflictul este în curs de dezamorsare, dar acum investiţia ridică probleme de eficienţă. "Am început demersurile pentru a înfiinţa împreună cu comuna Aştileu o asociaţie de dezvoltare intercomunitară, ca să avem împreună un consum suficient de mare încât să se justifice investiţia Transgaz, care trebuie să aducă reţeaua de la 12 kilometri distanţă", spune primarul Aleşdului, Ioan Todoca.
Asigurarea consumului sau finalizarea studiilor nu înseamnă automat rezolvarea problemei. Având platforma industrială European Food în spate, Primăria Ştei şi-a predat toate documentele încă din 2010, iar Ministerul Energiei a desemnat în 2011 firma Melfi SRL pentru introducerea şi operarea reţelelor de gaz, însă lucrările nu au început nici în 2017. "Cum contractul este încheiat între firmă şi Minister, tot ce putem face este să aşteptăm rezilierea lui şi încheierea altuia", spune primarul Iulian Balaj (foto).
Iar cum fumul de lemne nu bate până la Bucureşti, şteienii, la fel ca alte sute de mii de bihoreni, se vor încălzi în continuare cu lemne crăpate în curte. Chiar dacă stau la blocuri...
CALE LUNGĂ
Atenţie, gaze!
Introducerea încălzirii pe gaz într-o localitate este o misiune incredibil de dificilă. Înainte de toate, Primăria trebuie să se asigure că localnicii doresc acest lucru, fie şi declarativ. Într-o etapă ulterioară, administraţia locală trebuie să comande unor firme agreate de ANRE un studiu de fezabilitate din care să reiasă rentabilitatea investiţiei, plus un proiect tehnic cu detaliile lucrării. Documentele, pentru care o primărie de comună cheltuie cam 100.000 euro, trebuie avizate apoi de ANRE şi depuse la Ministerul Energiei, care scoate la licitaţie lucrările pentru realizarea reţelelor de distribuţie de la magistralele Transgaz până la consumatorul final, la pachet cu operarea efectivă a noului sistem. Adjudecarea licitaţiei depinde de rentabilitatea afacerii, ceea ce înseamnă ca la un număr cât mai mare de consumatori investiţia să fie cât mai mică, iar implementarea ei efectivă de seriozitatea firmei câştigătoare. Care de multe ori dezamăgeşte...