Instalat astă-vară în funcţia din care predecesorul său, Claudiu Pop, obţinuse reabilitarea DN 76 din Oradea până aproape de Beiuş, actualul prefect Ioan Mihaiu şi-a asumat finalizarea celorlalte tronsoane din judeţ până cel târziu în primăvara anului 2019. Obiectivul îi este deja compromis, însă, de neînţelegerea dintre drumarii bihoreni.

Construct Mod, care a câştigat licitaţia pe tronsonul Vârfuri-Ştei, dar n-a făcut lucrarea, a angajat firma Trameco s-o execute, dar fără s-o plătească. "Am luat plasă!", zice Beniamin Rus, proprietarul grupului Selina, din care Trameco face parte.

Soluţia tehnocrată

Reabilitarea DN 76 Deva-Oradea se dovedeşte anevoioasă ca ridicarea piramidelor egiptene. Lucrările licitate în 2009 de CNADNR nu sunt gata nici acum, în ciuda zecilor de interpelări ale parlamentarilor şi de proteste ale bihorenilor din localităţile afectate.

Totuşi, ca urmare a acestora, în vara anului 2016 se întâmpla o mică minune. Pe şantiere descindeau, în premieră, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, şi directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, pentru a pune presiune pe drumari. În special pe cel mai întârziat, Construct Mod Oradea, care pe tronsonul Vârfuri - Ştei (33,3 kilometri) abia ajunsese la un stadiu de execuţie de 38%, în condiţiile în care termenul de finalizare expirase încă în 2015.

Cei doi oficiali anunţau că au pus în vedere firmei fie rezilierea contractului, fie angajarea unui subantreprenor care să-l ducă la bun sfârşit. Pusă la zid, Construct Mod a încheiat cu Trameco un contract de prestări servicii pentru ca aceasta să finalizeze lucrarea.

La "judecata" prefectului

Ioan Mihaiu, prefect BihorDupă ce a mobilizat pe şantier 120 de utilaje şi 220 de muncitori şi ingineri, subantreprenorul a ridicat de atunci volumul execuţiei la peste 70%. BIHOREANUL a aflat, însă, că înţelegerea e pe cale să fie ruptă, cu riscul ca terminarea lucrărilor, prevăzută pentru primăvara lui 2019, să fie amânată iarăşi, cine ştie pe când.

În urmă cu trei săptămâni, prefectul Ioan Mihaiu (foto), care şi-a făcut din finalizarea DN 76 obiectivul nr. 1, a fost nevoit să arbitreze în biroul său, împreună cu noul şef al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, orădeanul Radu Băruţa, o dispută deschisă survenită între cele două firme. Motivul? Deşi Compania Naţională asigură plata lucrărilor, subantreprenorul nu-şi primeşte banii promişi de titularul contractului. "Sunt probleme legate de bani între Construct Mod şi Trameco, care a notificat suspendarea lucrărilor", a declarat prefectul BIHOREANULUI.

Fără cuvânt

Beniamin Rus, patronul Trameco, Selina GroupProprietarul Trameco, Beniamin Rus (foto), confirmă că a oprit lucrul încă de luni, 18 septembrie, fiindcă a luat "ţeapă" de la patronul Construct Mod, Ovidiu Moldovan. "Vara trecută, când CNADNR voia să-i rezilieze contractul, a venit să mă roage să preiau, de pe o zi pe alta, lucrările printr-un contract de prestări servicii. Pentru că proiectul nu putea fi studiat peste noapte, am fixat o clauză că în 60 de zile urma să încheiem un act adiţional pentru reglementarea detaliilor. Moldovan m-a purtat cu vorba şi, deşi am lucrat cu motoarele turate, nu l-a semnat nici până azi", povesteşte Rus.

În aceste condiţii, Construct Mod nu s-a achitat nici de obligaţiile tehnice, nici de cele financiare faţă de subantreprenor. "Nu ne-a eliberat front de lucru, nu a relocat stâlpii de electricitate ca să putem lărgi şoseaua şi n-a refăcut lucrările pe care le-a lăsat să se degradeze. Vrea să ne plătească lucrări complexe ca şi cum ar fi unele ieftine", spune Rus, exemplificând: "În loc să ne achite 53 lei pe metrul cub de săpătură înghesuită, voia să ne dea 24 lei, ca pe săpătură simplă. În loc să ne plătească 215 lei pentru stabilizarea solului cu blocuri mari de piatră, a vrut să ne dea 89 lei, ca şi cum am fi pus piatră spartă".

În consecinţă, deşi contractul de 51,66 milioane lei prevedea că Trameco va primi 95% din plăţile de la stat şi Construct Mod 5%, aceasta din urmă şi-a reţinut 30%, iar subantreprenorul e silit să lucreze în pierdere. "La ultima factură, în luna mai, Trameco a primit 5 milioane lei, iar Construct Mod, care nu are nimic pe şantier, 11 milioane", arată Rus.

"Aducem alţii"

Ovidiu Moldovan, patronul Construct ModPatronul Construct Mod, Ovidiu Moldovan (foto), confirmă şi el litigiul în care a ajuns cu Trameco, dar susţine că nu are nicio vină, deoarece i-a plătit subanreprenorului "cât trebuia".

"Nu am căzut la pace, avem o divergenţă la două sau trei articole de lucrări pe care n-am reuşit s-o depăşim. Dar noi am respectat întocmai clauzele din contract", spune Moldovan, adăugând că se gândeşte să rezilieze înţelegerea cu Trameco şi să facă alta, cel mai probabil cu ARL-Strabag, "pentru că trebuie o firmă mare care să poată continua lucrările".

Tupeu, nu glumă, din partea unui drumar care a câştigat în cine ştie ce condiţii lucrări pe care s-a dovedit incapabil să le execute! Şi ce garanţii ar avea un alt subantreprenor că va fi pus la lucru tot fără a fi plătit, întocmai şi la timp?