Coronavirusul originar din China a ajuns şi în Europa. Două cazuri de infectare au fost confirmate în Franţa, fiind vorba de două persoane recent întoarse din China, scrie hotnews.ro. Un pacient este internat în Paris, celălalt în Bordeaux.

„Reconstituim în acest moment istoricul acestor pacienți infectați, pentru a putea contacta persoanele cu care aceștia s-au intersectat”, a explicat ministrul francez al Sănătății, Agnès Buzyn, menționând că perioada de incubație este probabil „în jur de 7 zile, între 2 și 12 zile”.

În prezent, au fost confirmate îmbolnăviri în 11 ţări, pe lângă China, iar cel mai recent bilanţ arată că peste 1.300 de oameni sunt infectaţi la nivel global. 

Îngrijorător este că numărul deceselor a sărit sâmbătă de la 26 la 41, motiv pentru care autorităţile de la Beijing au luat măsuri şi mai drastice de limitare a călătoriilor populaţiei şi au anulat multe adunări publice. 

Televiziunea chineză de stat CGTN a anunțat sâmbătă, pe Twitter, că un doctor ce trata pacienți în Wuhan, Liang Wudong (62 de ani) a murit din cauza virusului. La acest moment nu este clar dacă moartea sa este inclusă în bilanțul oficial de 41 de decese, dintre care 39 s-au consemnat în provincia Hubei, unde este și orașul Wuhan, unde a izbucnit epidemia.

În Hong Kong a fost declarată stare de urgență, din cauza virusului, iar şcolile și universitățile vor fi închise până pe 17 februarie. Zborurile și cursele de tren către Wuhan sunt suspendate, iar toate vizitele oficiale în China continentală pentru sărbătorile de Anul Nou au fost anulate.

Ţările în care virusul a mai fost depistat sunt Thailanda, Vietnam, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Nepal, Malaezia, Franța, Statele Unite și Australia.

Coronavirusul pare să fi plecat dintr-o piață din Wuhan în care se vindea, ilegal, și carne de animale sălbatice. Virusul, care nu are tratament și se poate răspândi prin aer, creează panică din cauza numărului de necunoscute, la acest moment încă nefiind clar cât de periculos este și cât de ușor se răspândește. Printre simptome se numără febra, dificultățile de respirație și tusea. Trei echipe de cercetători vor începe dezvoltarea de potențiale vaccinuri, intenția fiind de a avea unul până în luna iunie.

Citeşte pe această temă şi articolele:

"Pliante, măşti şi mănuşi. Ce măsuri s-au luat la Aeroportul din Oradea sub ameninţarea coronavirusului"

"Numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 26. China vrea să construiască un spital pentru acești bolnavi în doar 10 zile!"