Mai mulţi şefi din Jandarmerie şi de la Ministerul de Interne au fost puşi sub acuzare de procurorii militari de la Parchetul General, în dosarul violenţelor de la protestul diasporei din 10 august. Acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, purtare abuzivă şi fals intelectual, dosarul scoţând la iveală că au fost fost falsificate date pentru a permite intervenţia în forţă a jandarmilor.
Acuzații grele
Potrivit HotNews.ro, maior Cazan Laurenţiu Valentin, în prezent împuternicit director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals.
Comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, este anchetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată;
Colonel Cucoș Gheorghe Sebastian, fostul șef al Jandarmeriei Române, în prezent prim adjunct al inspectorului general, este anchetat pentru săvârșirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată, iar colonel Sindile Ionuț-Cătălin, în prezent împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată.
Evacuare cu încălcarea legii
Potrivit procurorilor militari, maiorul Cazan Laurențiu Valentin, în calitate de comandant al acţiunii de menţinere a ordinii publice în cadrul manifestaţiei desfăşurate în Piaţa Victoriei, a creat aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ordinul de intervenţie pentru evacuarea pieţei a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi a art. 33, 34, 36 şi 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, notează procurorii. De asemenea, Cazan este cel care a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual și fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.
„În noaptea de 10/11.08.2018 suspectul a determinat autorul scriptural al Jurnalului Acţiunilor Operative, întocmit la nivelul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, să consemneze în mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucureşti a aprobat intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în Piaţa Victoriei și ulterior a determinat folosirea Jurnalului Acţiunilor Operative ca dovadă a modului legal în care s-ar fi desfăşurat intervenţia în forţă”, arată comunicatul procurorilor.
Comisarul șef de poliție Chirică Mihai Dan, în noaptea de 10/11.08.2018, a uzat de autoritatea conferită de funcţia deţinută pentru a-l ajuta pe maior Cazan Laurenţiu să creeze aparenţa de legalitate a acţiunii de evacuare a protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, exercitând presiuni asupra prefectului municipiului Bucureşti pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, atât anterior, cât și ulterior orei la care acesta a fost emis de conducătorul forțelor de ordine, cauzându-se astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire. Aparența de legalitate creată a permis forţelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Române să folosească mijloacele din dotare pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind una graduală, uzând de mijloacele din dotare inclusiv împotriva copiilor, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.
Colonelul Cucoș Gheorghe Sebastian și colonelul Sindile Ionuț Cătălin, în noaptea de 10/11.08.2018, în lipsa unui ordin sau dispoziții fragmentare care să consemneze preluarea comenzii de la maior Cazan Laurențiu, prin ordinele date direct forțelor de ordine, au participat nelegal la conducerea operațiunilor și l-au ajutat pe acesta din urmă să pună în aplicare ordinul nelegal de intervenţie în forţă pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire, cu consecinţa exercitării de către forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind făcută în mod gradual și având loc inclusiv împotriva copiilor, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.
Toţi şefii puşi sub urmărire penală au fost chemaţi, vineri, la Parchetul General pentru prezentarea acuzaţiilor ce li se aduc în acest caz.
770 de plângeri penale
Digi24 amintește că procurorii militari au deschis un dosar penal în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august. Parchetul General anunţa la începutul acestei luni că la Secţia Parchetelor Militare au fost depuse 770 de plângeri penale de către persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.
Potrivit sursei citate, ministrul de Interne Carmen Dan şi comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române Cătălin Paraschiv au fost audiaţi marţi în Comisia pentru drepturile omului în legătură cu violenţele de la protest. Carmen Dan a susţinut că şi-ar fi dorit ca discuţiile din comisie să fie echidistante şi să fie abordate şi din perspectiva jandarmilor loviţi de protestatari cu pietre, sticle şi garduri. La finalul audierilor, care au durat aproximativ o oră, Dan a spus că toată lumea trebuie să înţeleagă şi să admită că sunt rigori impuse de ancheta Parchetului şi că le-a transmis parlamentarilor din comisie că nu ea este cea care trebuie să stabilească vinovaţii.
La rândul său, Cătălin Paraschiv a spus că jandarmii pe care i-a coordonat au încercat să fie "cât mai puţin violenţi" şi să adopte o tehnică militară care să le permită să ţină la distanţă oamenii de clădirea Guvernului fără să folosească echipamentele din dotare, pe care însă legea le permite să le folosească în astfel de situaţii cum a fost cea de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.
La patru zile de la protestele din 10 august, şeful de atunci al Jandarmeriei Române Sebastian Cucoş a susţinut o conferinţă de presă în care a dat asigurări că jandarmii şi-au făcut datoria şi că îşi merită respectul, susţinând că cei vinovaţi vor plăti, fără însă a face vreo precizare lagată de modul de coordonare a intervenţiei Jandarmeriei de vineri seară din Piaţa Victoriei. De asemenea, el a făcut un apel la români: "În anul centenar, haideţi să ne aşezăm la calm, la moderaţie, la înţelegere".
O zi mai târzium el a fost înlocuit din funcţie. Ministrul Afacerilor Interne a anunţat că la Jandarmeria Română a fost numit un nou şef, începând din 15 august, în persoana colonelului Ionuţ Cătălin Sindile, până atunci prim-adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române. MAI precizează că Sindilie are "o relevantă activitate profesională". Coincidenţă sau nu, acesta este născut în Teleorman, de unde provine şi şefa MAI, Carmen Dan, dar şi liderul PSD, Liviu Dragnea.