La final de septembrie, orădenii au ocazia să arate că sunt buni nu doar să încurajeze sportivii "de meserie", ci şi să se pună ei înşişi să facă sport.

Cei mai iuţi de picioare şi rezistenţi la efort se pot înscrie în cursele ediţiei a VI-a a Oradea City Running Day, care va acapara străzile oraşului duminică, pe când cei care preferă bicicletele pot participa la un nou marş Critical Mass, organizat în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii.

Cursă internaţională

Pe 18 septembrie, oraşul se transformă în pistă de alergare. În parteneriat cu Primăria, cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi cu Digi, Clubul Sportiv X-Terra organizează ediţia a VI-a a semi-maratonului Oradea City Running Day. Scopul evenimentului: să atragă cât mai mulţi orădeni spre mişcare şi să le arate că-şi pot depăşi limitele.

Jozsef Deme, XTerra"Obiectivul nostru e promovarea alergării. Totodată, din experienţa ediţiilor trecute, am văzut că există fenomenul turismului sportiv, pe care de asemenea vrem să-l încurajăm. Şi anul acesta vom avea competitori din ţări ca Ungaria, Italia, Spania, Statele Unite, chiar şi Kenya, de unde vin sportivi de performanţă. De regulă, aceşti oameni rămân câteva zile în Oradea şi descoperă oraşul", spune József Deme (foto), preşedintele Clubului X-Terra.

Deşi toţi competitorii iau startul la aceeaşi oră - 10.00 - competiţia are mai multe curse: una de semimaraton (21 kilometri), ştafeta firmelor, la care participă echipe de câte patru alergători (21 km), una de fond (10 km) şi o cursă "populară" (5 km), pentru cei mai puţin obişnuiţi cu efortul.

Semimaraton pe maluri

Duminică dimineaţă, Piaţa Ferdinand va fi închisă, zona de lângă Teatrul Regina Maria fiind rezervată pregătirii pentru start şi finish. Traseul alergării porneşte pe malul stâng al Crişului Repede până la Podul Sovata, urcând înapoi pe malul drept până, din nou, în Piaţa Ferdinand. Încercând să înveţe şi generaţiile tinere cu mişcarea, organizatorii au programat şi o cursă pentru copii, de un singur kilometru, care va începe la ora 13.

Taxa de înscriere la Oradea City Running Day este de 80 lei/persoană, cu excepţia cursei copiilor, unde participarea e gratuită. "Taxele sunt cheltuite pentru asigurarea numerelor de concurs cu cip electronic de cronometrare pentru fiecare concurent, tricouri inscripţionate cu denumirea evenimentului, asistenţă medicală şi puncte de revitalizare pe traseu", explică organizatorul. Totodată, participanţii care trec linia de sosire vor primi, indiferent de poziţia în clasament, medalii care să le recompenseze implicarea, iar fruntaşii şi premii în bani.

Până acum, şi-au anunţat intenţia de a participa aproape 450 de persoane, dar înscrierile continuă până în ziua întrecerii. "Vom fi 800-900 până la urmă. Recomand evenimentul tuturor celor care vor să simtă atmosfera unei competiţii de nivel internaţional", zice József Deme.

Marş pe biţe

La doar o zi după Oradea City Running Day, cei care vor să facă mişcare pot continua, de data aceasta în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii, organizată în plan local de OTL şi de Asociaţia Pro Bikers, în parteneriat cu Agenţia de Protecţie a Mediului, Poliţia Rutieră şi Asociaţia Transregio. Cu un program mai puţin dens decât în alţi ani, actuala ediţie va începe luni, 19 septembrie, cu Caravana Mobilităţii, ocazie cu care la liceele Lucian Blaga şi Ady Endre vor fi promovate transportul public, cu bicicleta şi cel pietonal.

În aceeaşi Săptămână a Mobilităţii, miercuri, 21 septembrie, va avea loc deja tradiţionala întrecere între un tramvai, un autobuz, un autoturism şi o bicicletă. Competitorii vor porni din acelaşi punct şi vor trebui, ca de obicei, să ajungă în faţa Primăriei. În anii trecuţi, bicicliştii au fost primii ajunşi la destinaţie, semn că e mai iute să circuli pe două roţi în Oradea decât cu alte mijloace de locomoţie. În fine, joi, 22 septembrie, bicicliştii pot participa, la invitaţia Pro Bikers, la un nou marş Critical Mass, în care să arate încă o dată că tot mai mulţi preferă sănătatea în faţa confortului. Fie chiar şi numai pentru o zi.