Consecventă evidenţierii rolului compozitorului şi dirijorului Francisc Hubic la creaţia corală românească, Episcopia Greco-Catolică de Oradea organizează şi în acest an Festivalul Coral "Francis Hubic". Acesta a ajuns la a X-a ediţie şi, fiind anul beatificării episcopilor martiri, dar şi al centenarului orădean, organizatorii propun un concert de excepţie.

Acesta va fi susţinut de Corul Naţional de Cameră "Madrigal-Marin Constantin" şi corurile de copii din programul "Cantus Mundi", dirijor Anna Ungureanu, şi va avea loc în Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea în data de 12 octombrie, ora 18.

"Este o invitaţie pe care o adresăm tuturor orădenilor, aceea de a ne bucura împreună de ziua oraşului Oradea şi a marca cum se cuvine acest an atât de important pentru biserica noastră", se arată în invitaţia lansată de Episcopia Greco-Catolică.

Corurile de copii care vor concerta la finalul recitalului Corului Naţional de Cameră "Madrigal-Marin Constantin" sunt: Corul Liceului Greco-Catolic "Iuliu Maniu" Oradea (dirijor Nicoleta Ţâmpu), Corul "Semplice" al Liceului Teoretic "Lucian Blaga" Oradea (dirijor Ioana Şandor), Corul Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" Beiuş (dirijor Gabriela Vescan) şi Corul Şcolii Gimnaziale "Szacsvay Imre" Oradea (dirijor Kiss Tünde).

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, iar în cazul copiilor, doar dacă au împlinit vârsta de 7 ani.