În luna cadourilor, ERA Park îi invită pe cei mici la teatru. Compania orădeană Trendart - Comoara cu Poveşti soseşte duminică, 15 decembrie, în centrul comercial, pentru a le oferi copiilor o poveste tradiţională plină de învăţăminte.

Piesa, adaptată de Ecaterina Mihăiescu Păun după populara poveste a lui Ion Creangă, se va juca începând cu ora 11, în sala de evenimente.

Adaptat vremurilor actuale, spectacolul conţine şi momente amuzante, dar şi întâmplări cu tâlc, din care prichindeii pot învăţa, de pildă, că este foarte important să fie generoşi, buni şi harnici, dar şi să nu rămână indiferenţi la suferinţele celor din jur.

Spectacolul "Fata Babei şi Fata Moşului" s-a bucurat de succes în rândul celor mici, fiind prezentat, în ultima lună, în mai multe şcoli şi grădiniţe din judeţul Bihor.

Din distribuţie fac parte actorii Nora Tiu, Loredana Ionaş şi Daniel Teszler.

Regia artistică este semnată de Mihai Păun, regizor invitat din Galaţi, scenografia este semnată de Csuri Emese, iar mixajul şi înregistrarea în studio au fost asigurate de ing. Veres Laszlo. Managementul trupei este asigurat de Marius Aron şi Eric Christian Aron.

"Bineînţeles, intrarea la spectacolul de la ERA Park este liberă pentru toată lumea. Vă aşteptăm cu drag!", au transmis reprezentanţii ERA.