Procurorii DNA au anunțat că Gigi Becali și nepotul său Vasile Geambazi sunt urmărți penal pentru spălare de bani, faptă care ar fi fost sărvârșită în perioada 2014 și 2019. Aceştia ar fi beneficiat de un teren supraevaluat, iar banii obţinuţi au fost ascunşi prin operaţiuni bancare.

În aceeaşi cauză, DNA anunţă că s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un evaluator desemnat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P), pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave.

„Evaluatorul desemnat de A.N.R.P. ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de mun. Bucureşti, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la A.N.R.P., ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, Becali şi Geambazi ar fi disimulat proprietatea şi dreptul de dispoziţie asupra despăgubirii.

„De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate şi reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operaţiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării şi ascunderii sumei de originea ilicită. Aceştia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăţi comerciale şi ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar”, mai transmite DNA.

În urma acestor probleme cu legea, DNA a pus sechestru pe averea afaceristului. „O să mă duc să-i dau în judecată. Mi-au pus sechestru pe conturile mele, personale, nu au treabă societățile. Într-o săptămână - două o să vedeți că se rezolvă totul”, a declarat Becali, potrivit Mediafax.ro. 

Becali şi nepotul său s-au prezentat, marţi dimineaţă, la sediul DNA.