Tânăra activistă pentru mediu Greta Thunberg a fost desemnată personalitatea anului 2019 de prestigioasa revistă Time. Aceasta apare pe coperta celui mai recent număr al publicației americane, jurnaliştii titrând ediţia cu sintagma "Puterea tinereţii".

Potrivit News.ro, Greta Thunberg a fost lăudată de editorii revistei Time pentru faptul că a iniţiat o campanie de mediu în august 2018 care a devenit apoi o mişcare globală, a renunţat pentru un an la şcoală şi a dormit într-un cort instalat în faţa Parlamentului Suediei pentru a cere politicienilor din ţara ei să ia măsuri împotriva modificărilor climatice.

"În cele 16 luni care au trecut de atunci, ea s-a adresat şefilor de state prezenţi la Adunarea Generală a ONU, s-a întâlnit cu papa Francisc, a avut o dispută verbală cu preşedintele Statelor Unite şi a inspirat 4 milioane de persoane să participe la greva global pentru climă, pe 20 septembrie, în cadrul unui eveniment care fost cea mai mare demonstraţie pentru climă din istoria omenirii", notează revista Time.

Thunberg, care împlineşte 17 ani în ianuarie, se află în acest moment la Madrid la un summit al Naţiunilor Unite pe mediu, unde liderii lumii discută cu privire la modul în care să implementeze acordul din 2015 de la Paris, care vizează prevenirea potenţial catastrofică a încălzirii globale.

În perioada vacanţei de Crăciun, activista va fi moderatorul unei emisiuni matinale de la postul BBC Radio 4, au anunţat sâmbătă, reprezentanţii instituţiei media, potrivit Stirileprotv.ro.

Greta Thunberg va modera discuţii cu mai multe personalităţi care luptă împotriva încălzirii globale, precum şi cu lideri locali. Adolescenta a sugerat totodată realizarea unor reportaje în Antarctica şi în Zambia şi un interviu cu Mark Carney, guvernator al Băncii Angliei.

De când a început protestele în august 2018, singură, în fiecare vineri în faţa Parlamentului suedez, Greta Thunberg, a inspirat sute de mii de oameni să iasă în stradă pentru a cere liderilor lumii să ia măsuri pentru a limita încălzirea globală.

Revista americană Time desemnează "Personalitatea Anului" începând din 1927, adolescenta fiind cea mai tânără persoană care primeşte această distincţie.