Reprezentanţii României la Eurovision, orădeanca Ilinca Băcilă şi partenerul ei, Alex Florea, s-au calificat, joi seară, în finala competiţiei. Cei doi au evoluat în cea de-a doua semifinală a concursului, cu piesa "Yodel It!", intrând în concurs pe poziţia a cincea.

La începutul anului 2017, Ilinca Băcilă a început colaborarea cu Alex Florea şi a prezentat single-ul "Yodel It!", compus de Mihai Alexandru si Alexa Niculae, care a cucerit publicul şi juriul la Selecţia Naţională Eurovision Romania 2017.

În prezent, Ilinca locuieşte în Cluj, însă originile ei sunt orădene. Tatăl Ilincăi s-a născut la Oradea, bunicii ei orădeni sunt ambii profesori de muzică, iar o parte din talentul ei muzical se datorează, în mod cert, şi acestor legături cu oraşul nostru.

Finaliştii celei de-a doua semifinale a Eurovision 2017 sunt: Bulgaria, Belarus, Croaţia, Ungaria, Danemarca, Israel, România, Norvegia, Olanda şi Austria.

Finala concursului va avea loc sâmbătă, 13 mai, la Kiev.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, prima finală a fost marţi, când fanii din cele 18 ţări repartizate în prima semifinală şi cei din Italia, Marea Britanie şi Spania au decis, alături de juriile de specialitate, primii zece finalişti ai Eurovision 2017.

Suedezul Robin Bengtsson – I Can’t Go On; reprezentantul Australiei Isaiah – Don’t Come Easy; Belgia: Blanche – City Lights; Azerbaidjan: Dihaj – Skeletons; Portugalia: Salvador Sobral – Amar Pelos Dois; Grecia: Demy – This Is Love; Moldova: Sunstroke Project – Hey Mamma; Cipru: Hovig – Gravity; Armenia: Artsvik – Fly With Me; Polonia - merg în Marea Finală a concursului.

Un moment special în cadrul semifinalei a fost o cerere în căsătorie a reprezentantei Macedoniei de către iubitul acesteia, ce a avut loc în Camera verde, probabil o premieră pentru Eurovision.

Mediafax mai notează că piesa "Yodel It" era cotată a şasea de către casele de pariuri.