Victor Vescovo, un explorator în vârstă de 53 de ani, s-a întors dezamăgit din cel mai adânc loc de pe Pământ. Americanul a dorit să doboare recordul pentru cea mai adâncă scufundare realizată vreodată. A ajuns la 10.928 metri, în Groapa Marianelor, unde a găsit patru specii noi de peşti, dar şi gunoaie din plastic.

"Navighez pe fundul Gropii Marianelor, totul este frumos, liniştit, viaţă sălbatică. Apoi se vede un obiect realizat de mâna omului, cu margini ascuţite", a explicat el, precizând că nu a reuşit să identifice deşeul cu pricina.

Recordul lui Vescovo a fost realizat în cadrul proiectului "Five Deeps Expedition", care are ca scop explorarea celor mai adânci zone din oceane. Misiunile sunt filmate şi vor fi difuzate într-un documentar pe Discovery Channel.

Expediţia lui Vescovo a fost cea de-a treia în acest loc. În 2012, James Cameron a ajuns cu submarinul său la 10.908 metri în Groapa Marianelor, iar în 1960 marinarul Don Walsh şi inginerul Jacques Piccar au coborât la 10.912 metri.