Francezul Franky Zapata, supranumit "omul zburător", a reuşit duminică dimineaţă să traverseze Canalul Mânecii pe "Flyboard", un aparat cu propulsie aeriană şi subacvatică inventat chiar de el. 

Inventatorul de 40 de ani a pornit din localitatea Sangatte, Pas-de-Calais, din nordul Franţei, la 06.15 GMT (09.15 ora României) şi a avut ca destinaţie St Margaret's Bay de pe coasta sudică britanică. Cei aproximativ 35 de kilometri au fost parcurşi în 21 de minute.

Zapata a făcut o escală pe o platformă de pe mare, unde şi-a alimentat flyboard-ul cu combustibil. Potrivit thesun.co.uk, "omul zburător" a călătorit cu o viteză de 140 km/h, la 20 de metri deasupra apei. Condiţiile meteo au fost perfecte pentru inedita călătorie: 25 de grade Celsius, soare strălucitor, fără vânt şi fără valuri.

După această provocare reuşită, Franky Zapata, foarte emoţionat, a mulţumit echipei sale şi a declarat că "are nevoie de o vacanţă". "Sincer, mă simt minunat", a declarat sportivul.

A doua încercare

Zapata a mai încercat să zboare deasupra Canalului Mânecii pe "Flyboard" pe 25 iulie, dar atunci a căzut în mare. El şi angajaţii săi s-au declarat la acea vreme foarte dezamăgiţi.

"Omul Zburător" este un militar în rezervă şi campion mondial la jet-ski. El a inventat flyboard-ul, o placă zburătoare care funcţionează cu kerosen stocat într-un rucsac purtat în spate de utilizator. Placa este dotată cu cinci mini-turboreactoare şi are o autonomie de aproximativ 20 de minute. Viteza care poate fi atinsă este de până la 190 de kilometri.

Pe 14 iulie, de Ziua Franţei, în timpul defilării militare de pe Champs-Elysées din Paris, Franky Zapata a oferit un adevărat spectacol: cu o puşcă în mână, acesta a parcurs pe flyboard - un dispozitiv dezvoltat "100% în Franţa", la Rove - mai multe zeci de metri. Se pare că forţele speciale franceze sunt interesate de dispozitiv, care ar putea fi utilizat pentru operaţiuni speciale în zone urbane.

Franky ZapataZapata deţine recordul mondial Guinness pentru cel mai lung zbor cu flyboard-ul, o distanţă de 2,2 kilometri parcursă pe deasupra Mediteranei, în aprilie 2016. Francezul ar putea stabili, cu provocarea reuşită duminică, un nou record Guinness în domeniu.

Citeşte pe această temă şi articolul:

"Viitorul e aici! Un "soldat zburător" a survolat Parisul, la parada de Ziua Franţei (FOTO / VIDEO)"