Un posibil incendiu a fost anunţat duminică seară la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti, zeci de echipe de intervenţie fiind mobilizate la faţa locului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat ulterior că a fost vorba despre o degajare de fum la un ventilator al unei unităţi mobile, aflată în curtea spitalului. Bihoreanca Beatrice Mahler, managerul institutului, a declarat ulterior că singurul pompier angajat este în concediu de 6 luni.

Pompierii au ajuns în câteva minute după apelul la 112 de duminică seara, şeful echipei de intervenţie declarând că nu a fost găsit nici un foc deschis, ci doar fum de la instalaţia de climatizare a unității mobile de terapie intensivă, iar echipamentul a fost închis imediat. În unitate se aflau la momentul respectiv şapte pacienţi bolnavi de Covid-19, care au fost evacuaţi şi relocaţi în alte secţii ale spitalului.

"De la un generator am înţeles că a ieşit fum, nu a fost în niciun moment foc. Echipamentul a fost verificat în urmă cu două luni. Nu există victime, toată lumea este în siguranţă", a precizat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, potrivit G4media.ro.

Pe de altă parte, managerul Institutului Matei Balş, bihoreanca Beatrice Mahler, a declarat, pentru Hotnews.ro, luni dimineaţa, că singurul pompier angajat al instituției este în concediu de şase luni. "Concedii medicale întrerupte cu concedii de odihnă. Este foarte greu să lucrezi într-o instituţie unde sunt persoane care nu vor să lucreze. Aceste persoane sunt foarte greu de sancţionat. Este nevoie de o reevaluare a legislaţiei în acest sens", a spus Mahler.

Ea a mai transmis că pacienţii nu au simţit incidentul. "Angajaţii şi colegii mei s-au comportat exemplar. La scurt timp după ce s-a făcut apelul toţi cei din secţia Covid s-au echipat şi au intrat în scenariul roşu. Din informaţiile pe care le am de la colegi flăcările s-au stins repede, de la sine. Pacienţii nu au simţit nimic", a mai transmis doctorul Mahler.

Tot luni, şi ministrul Afacerilor de Interne, Lucian Bode a precizat că din primele informaţii nu a fost vorba de niciun incendiu. "Nu a fost vorba despre un incendiu. Este important că nimeni nu a fost rănit, pacienţii care erau acolo au fost transferaţi. Aşteptăm raportul final", a spus Bode.