Natalia Selegean, o poliţistă şi cântăreaţă din Oradea, a reuşit să întoarcă două scaune la cea mai recentă ediţie a emisiunii concurs Vocea României difuzată de Pro TV.

La audiţie, orădeanca a interpretat piesa "Zig Zagga" a Loredanei, fiind susţinută din culise de soţul ei şi de fiica lor, Nadia. 

Vocea Nataliei i-a impresionat pe Tudor Chirilă şi pe Irina Rimes, ei fiind cei doi antrenori care s-au întors pentru orădeancă şi s-au luptat să o aibă în echipa lor.

Poliţista l-a ales până la urmă pe Tudor Chirilă, în timp ce preferatul fiicei ei a fost Smiley, care a luat-o în braţe pe micuţă.

Cu câţiva ani în urmă, Natalia a reuşit să ajungă în finala unui alt concurs televizat, X Factor. 

Vezi mai jos momentul Nataliei!