După ce și-a consolidat în ultimii ani prezența pe două continente - America de Nord și Africa -, Prime Dash a inaugurat noul său birou pe Bătrânul Continent, joi 21 noiembrie 2019, la Oradea. În fața câtorva zeci de invitați, într-o atmosferă familiară, echipa Prime Dash a prezentat conceptul și afacerea prin care intenționează să facă din acest program un nou model pentru a ajuta companiile să-și atingă scopurile financiare.

Ce este Prime Dash?

Prime Dash este un program financiar care le oferă posesorilor de afaceri un set de analize inovatoare și simple, pe care aceștia le vor putea utiliza pentru a-și dezvolta organizația și dobândi succesul pe care și-l doresc. Prime Dash reprezintă viitorul managementului, pentru că oferă factorilor de decizie o analiză a datelor financiare ale companiei și furnizează cele mai bune decizii pentru a atinge profit maxim.

Soft-ul a fost dezvoltat timp de patru ani, într-un parteneriat româno-american, și face parte din segmentul FinTech, mai exact Business Intelligence. Principalele atuuri sunt faptul că Prime Dash este dezvoltat folosindu-se de MachineLearning și costurile sunt foarte accesibile pentru antreprenorii români. MachineLearning pentru că, în baza unor algoritmi matematici, se poate opera cu un volum foarte mare de date, sistemul îmbunătățindu-și performanțele în funcție de datele pe care le procesează. Costuri accesibile, pentru că produsele din segmentul Business Intelligence costă zeci de mii de euro, iar PrimeDash este singura soluție dedicată IMM-urilor, care le ajută pe acestea să înțeleagă nevoile companiei, obiectivele acesteia, platforma transformând datele colectate în informație de prim rang, cu impact major în deciziile de management  ce trebuiesc luate.

Cum funcționează programul?

Călin Mihoc, VP Business Development European Markets, a oferit câteva detalii despre program: „Prime Dash combină 20 de module diferite, fiecare dintre acestea urmând să ajute factorii de decizie din absolut orice industrie să răspundă problemelor de natură financiară în nu mai mult de 10 secunde! Noutatea o reprezintă instrumentele de simulare de scenarii decizionale și financiare. După ce analizează datele, Prime Dash  devine consultantul financiar personal care îți spune cum și ce să faci ca să-ți atingi obiectivele propuse.O parte din rapoartele Prime Dash sunt rezultatul a câțiva ani de cercetare și dezvoltare, rapoarte care astăzi sunt utilizate de companii de renume mondial în domeniul consultanței financiare precum Mazars și Grant Thorthon”.

Aceste direcții au condus la dezvoltarea programului Prime Dash și echipa are convingerea că orice factor de decizie care încearcă Prime Dash va considera că acesta este un partener de preț în luarea deciziilor juste pentru gestionarea eficientă a organizațiilor. Pasiunea mărturisită a echipei Prime Dash este de a le oferi clienților instrumentele exacte de care aceștia au nevoie, la un preț accesibil oricărui IMM.

De ce Prime Dash în Romania?

Inițial, Prime Dash nu a avut ca obiectiv dezvoltarea pe piața internă din cauza lipsei educației financiare în rândul antreprenorilor romani. Totuși, la doar o lună de la lansarea produsului, am fost contactați de o importantă bancă din Romania împreună cu care ne-am propus să aducem produsul pe piața româneasca, desigur, într-o formă mult mai simplificată față de ceea ce Prime Dash comercializează pe segmentele de piață externă.

„Ce încercăm sa facem este să aducem soluții de business, pentru ca afacerile să reușească. Începem din Oradea, unde este și locul de naștere al Prime Dash, și dorim să ne extindem începând cu anul viitor cu birouri în orașe precum București, Cluj, Timișoara și Iași. În același timp, vrem să implicăm acest birou în sprijinul comunității de afaceri din Oradea, și dorim să oferim cursuri gratuite de training în toate aspectele de management a afacerilor pentru comunitatea locală. Fiind deja o companie multinațională, vom dezvolta de anul viitor și operațiuni  atât în estul cât și în vestul Europei. Franța va deveni prima țară din Europa de vest în care ne vom face simțită prezența. In acest moment, Prime Dash este prezent în Canada, SUA, Senegal și România. De asemenea, având deja numeroși clienți în Dakar, vom deschide o reprezentanță în minunatul oraș Senegalez. Credem cu tărie că afacerile reușesc nu pentru că încearcă să vândă ceva, ci pentru că oferă valoare. Succesul nu vine de la sine, ci se construiește, iar această construcție se face pe bază de încredere”, a spus Madou Sylla, CEO și Co-fondator al programului Prime Dash. 

Prime Dash = Inovație constantă

Pentru echipa Prime Dash, inovația este o constantă, iar echipa dezvoltă continuu instrumente și soluții financiare inteligente și eficiente pentru a răspunde nevoilor și provocărilor zilnice cu care se confruntă factorii de decizie.

„Prime Dash diferă de alte programe financiare prin faptul că se concentrează mai mult pe optimizarea procesului de luare a deciziilor decât pe analize financiare complicate. Practic, nu noi decidem ce este mai bine pentru clienții noștri, ci oferim mai multe soluții prin care aceștia pot să rezolve problemele pe care le întâmpină, rămânând ca ei să aleagă calea, a declarat Cătălin Rus, Chief Operating Officer la Prime Dash.

Viitorul este Prime Dash LP!

Din anul 2020, Prime Dash își dorește să lanseze pe piață primul sistem de analiză și scoring automat a cererilor credite pentru IMM-uri, denumit Prime Dash LP, atât de necesar companiilor,în special dacă semnele de contractare economică se vor face simțite. Nu doar că sistemul îți va spune dacă ești sau nu eligibil pentru un produs de creditare, dar vei putea afla,în cazul în care nu ești eligibil, de ce și ce trebuie să faci ca să rezolvi situația. Soluția va fi oferită cu titlu gratuit IMM-urilor, dar va fi supusă anumitor termeni și condiții.

Toate detaliile despre programul Prime Dash pot fi accesate la adresa www.primedash.com.

(Advertorial)