Nu, nu este fake news, ci e… Muzeul figurinelor de ceară, care s-a deschis azi, 1 noiembrie, sub cupola ERA Park Oradea.

Nu mai puţin de 30 de statui de ceară, în mărime naturală, ale unor personalităţi mondiale poposesc în perioada 1-24 noiembrie, la centrul comercial din Calea Aradului.

Simona Halep, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Nicolae Ceauşescu, Regele Mihai, Smiley, Inna, Vladimir Putin, Donald Trump, Mr. Bean, Al Pacino, Robert de Niro, Justin Bieber, Ariana Grande, Messi, Ronaldo, Gheorghe Hagi sau Michael Jackson sunt câteva dintre personalităţile realizate din ceară, cu care doritorii se vor putea fotografia la ERA Park.

Expoziţia este organizată de Muzeul figurinelor de ceară din Varna, Bulgaria, şi ajunge pentru prima oară în Oradea. Personajele arată ca şi cum ar fi în viaţă, dat fiind că artiştii care le-au realizat au folosit păr adevărat, iar ochii sunt făcuţi din proteze reale.

Preţul unui bilet la expoziţie este de 20 de lei, iar studenţii, pensionarii şi cei până în 18 ani plătesc 10 lei. Copiii până în 6 ani, inclusiv, au intrarea liberă, în vreme ce grupurile de elevi sau studenţi beneficiază de reducere, preţul fiind de 5 lei pe persoană, iar însoţitorul are intrarea gratuită.

"Expoziţia poate fi vizitată, începând de vineri, 1 noiembrie, zilnic între orele 9 şi 21. Vă aşteptăm cu drag!", au transmis reprezentanţii centrului comercial.