Echipa Clubului Sportiv Basti Box Salonta a câştigat turneul naţional desfăşurat la Satu Mare, în perioada 26-28 mai şi dotat cu Centura Sătmarului.

Pugiliştii s-alontani s-au situat pe primul loc în competiţia ce a reunit la start 60 de sportivi din întreaga ţară, după ce la individual au ocupat trei locuri pe podium, un loc I şi două clasări pe treapta a II-a.

Centura a ajuns, astfel, la Salonta, după victoriile obţinute de pugiliştii: Norbert Vas, la categoria 49 kg, care a obţinut locul 1, Adelin Bulboacă, la 63 kg, care s-a situat pe locul al II-lea, dar după o finală cu cântec, în compania unui pugilist de la Steaua Bucureşti, şi Bogdan Maliţa, care la 50 kg s-a situat pe poziţia secundă, după ce a pierdut finala în faţa campionului naţional de la această categorie.

Cei trei sportivi de la Basti Box au fost însoţiţi de antrenorul Teodor Silaghi şi instructorul sportiv Ioan Duma.

"Echipa a avut o comportare foarte bună, dar la categoria 63 de kg "am fost ajutaţi de arbitri"", a declarat antrenorul Teodor Silaghi, lăsând să se înţeleagă că de fapt sportivul Adelin Bulboacă ar fi fost dezavantajat la punctaj.

În următoarele două săptămâni lotul salontan va intra în pregătiri pentru participarea în Slovacia, în localitatea Klin, la Turneul internaţional Slovakia Boxing Cup Triebel. Acesta va avea loc în perioada 14-19 iunie.