Concertele programate pentru acest sfârşit de săptămână la ERA Park Oradea se amână. Centrul comercial anunţă cu regret că, din motive obiective, evenimentele se vor reprograma, pentru o dată ce va fi anunţată ulterior.

Concertele fuseseră anunţate pentru ziua de sâmbătă, în cadrul evenimentului "De Dragobete, iubeşte româneşte!", invitaţi speciali fiind Cornelia şi Lupu Rednic.

Festivalul urma să îmbine mai multe stiluri muzicale, de la folclor până la muzică uşoară şi operă, promovate de artişti precum Grupul vocal "Lioara", Grupul vocal "Art Group", Ansamblul Vetre Bihorene, Art Band, Meszaros Levente, Sebastian Balaş şi orchestra Rapsodia Bihoreană.

"Toate aceste evenimente vor fi amânate, pentru o dată pe care o vom anunţa ulterior. Ne cerem scuze pentru situaţia creată şi ne vom revanşa faţă de clienţii şi prietenii noştri, prin evenimentele şi prin surprizele pe care le pregătim pentru perioada următoare", au transmis reprezentanţii ERA Park.