Pasionaţii de muzică şi de natură sunt chemaţi, duminică, la un nou eveniment dedicat, în pădurea din Băile 1 Mai. "Cântă Pădurea" ("Muzsikál az erdő") se va desfăşura începând cu ora 11, la aproximativ 800 de metri de cantonul silvic.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Management al Destinaţiei Bihor, în faţa publicului vor evolua Cvartetul Intermezzo al Filarmonicii de Stat Oradea, elevii Liceului de Arte din Oradea, Corul mixt "Bartók Béla" din Békéscsaba, Orchestra Dűvő şi artiştii de la Brass On the Road.

"În cadrul evenimentului, publicul orădean este invitat la plimbări tematice alături de ingineri silvici, care vor explica importanţa protejării pădurilor", arată comunicatul.

De asemenea, AMD va asigura turiştilor şi persoanelor interesate transport către locul de desfăşurare a evenimentului.

Începând cu ora 10.45, la intervale de 45 de minute, un autocar va asigura transportul persoanelor din Centru Civic până la cantonul silvic din Băile 1 Mai.

Comunicatul mai precizează că, în Ungaria, proiectul cultural "Muzsikál az erdő" a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie. Organizatorii recrează atmosfera din sala de concerte în perioade diferite de timp, în trei locaţii: la sfârşitul lunii Mai în apropiere de Kecskemét, în luna Iulie în zona Munţilor Matra şi în Septembrie, în Valea Crişurilor.

Vezi mai jos programul evenimentului organizat în Pădurea Băile 1 Mai!

Ora 11.00 Prezentarea produselor culinare şi artizanale locale; Programe pentru copii – jocuri tradiţionale şi ateliere meşteşugăreşti pentru copii;
Ora 12.00 Plimbare tematică spre locul desfăşurării concertelor. Tema: viaţa în pădure, importanţa protejării pădurilor (lectori, inginer silvic Puskás Lajos, Szabó Lajos, Mircea Faur, Cornel Hulea);
Ora 13.00 Concerte:
- Cuvânt de deschidere;
- Cvartetul Intermezzo al Filarmonicii de Stat Oradea (Director artistic: Vasile Foica);
- Programul festiv al Liceului de Arte Oradea;
- Corul mixt "Bartók Béla" din Békéscsaba (Dirijor: Perlaki Attila);
- Orchestra Dűvő (Director artistic: Hrúz Dénes);
- Brass On the Road (Director artistic: Rack András).
Ora 16.00 Revenire la canton.

Transport:

Organizatorii au mai precizat că, în Băile 1 Mai, se poate ajunge cu autobuzul 512 din Autogara Nufărul, din 30 în 30 de minute, dar și cu autocarul pus la dispoziție din Centrul Civic până în Băile 1 Mai (orele de plecare din Centrul Civic: 10.45, 11:30, 12:15, iar orele de întoarcere din Băile 1 Mai 17:00, 17:50, 18:35).