Îndrăgostiţii sunt aşteptaţi la Filarmonica de Stat cu un program special dedicat zilei lor. Astfel, miercuri, de la ora 19, camerata Michael Haydn a Orchestrei de Cameră a Filarmonicii propune concertul extraordinar Clasic Love Songs, aflat la a treia ediţie. În program se regăsesc melodii de dragoste de ABBA, Elvis Presley, Beatles, Queen, Metallica, iar concert-maistru este Nagy Kalman.

Joi, cu începere de la ora 19, Orchestra simfonică a Filarmonicii oferă un nou program deosebit, începând cu Suita Păsările de Ottorino Respighi şi continuând cu Concertul pentru pian şi orchestră în Sol major, Hob.XVIII.4 de Joseph Haydn.

Solistul invitat este pianistul român de excepţie Horia Mihail, artist cunoscut nu numai pentru interpretările sale unice, dar şi pentru proiectele prin care promovează valorile muzicii culte, cum ar fi "Pianul călător". A debutat la 10 ani, iar de atunci a concertat de peste 1000 de ori cu majoritatea orchestrelor simfonice din România. După ce a fost lector universitar la Boston University, a revenit la Braşov, ca solist al Filarmonicii şi membru al formației "Romanian Piano Trio", alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma.

În a doua parte a concertului de joi, Corul Filarmonicii, în pregătirea muzicală a dirijorului Lászlóffy Zsolt, oferă spre audiere coruri și părți orchestrale din opere celebre de Pietro Mascagni: Cavalleria rusticana - Cor introductiv şi Intermezzo, Ruggero Leoncavallo: Paiaţe - Corul clopotelor, Richard Wagner: Lohengrin - Marş nupţial, Tannhäuser - Corul cavalerilor și nobililor, Georges Bizet: Carmen - Corul țigaretei, Giuseppe Verdi: La Traviata - Preludiu la Actul I şi Corul matadorilor spanioli, Trubadurul - Corul țiganilor, Rigoletto - „Zitti, zitti” şi G. Donizetti: Don Pasquale - Corul servitorilor.

Conducerea muzicală a concertului aparţine dirijorului permanent, maestrului Romeo Rîmbu.

Biletele pentru ambele concerte se găsesc la casieria Filarmonicii din strada Moscovei nr. 5.