Orădencele sunt invitate de Rotaract Club să pedaleze prin oraş, îmbrăcate cochet.

Pe 1 septembrie e programată o nouă ediţie a marşului ciclist SkirtBike Oradea, care va fi dedicată Alexandrei Măceşanu, tânăra din Caracal răpită, sechestrată şi apoi ucisă, în ciuda faptului că a sunat şi a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112.

"Noi, organizatoarele SkirtBike Oradea dorim să arătăm în ce fel de societate vrem să trăim. Da, suntem partea mai vulnerabilă a lumii, dar în astfel de cazuri suntem unite şi nu uităm. Pe Alexandra şi pe alte victime ale indiferenţei şi brutalităţii nu le vom uita", se arată într-un comunicat al Rotaract Club.

Astfel, simbolic, orădencele sunt invitate să se îmbrace nu doar cu fuste, ci şi cu bluze sau tricouri de culoare albă, "simbol al curajului şi purităţii feminine".

Din pricina şantierelor din oraş, SkirtBike Oradea va urma anul acesta un traseu diferit. Mai precis, participantele se vor întâlni în parcarea Lotus Retail Park din strada Ştefan Octavian Iosif şi vor pedala prin sensul giratoriu din intersecţia cu Calea Aradului, apoi pe Bulevardul Decebal, str. Tudor Vladimirescu, str. Principatelor Unite, Podul Centenarului, str. Szigligeti Ede, str. Episcop Roman Ciorogariu, Parcul Traian, str. Andrei Şaguna, Parcul Libertăţii, Podul Intelectualilor, Piaţa 1 Decembrie şi se vor opri în Cetate.

Participarea la marş este gratuită. Doritoarele sunt invitate să vină la ora 16, pentru a se înscrie la marş, urmând ca startul să fie dat la ora 17.