Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea îşi vor afla, joi, adversarii din primele tururi ale noii ediţii a cupelor europene. Basketball Champions League a prezentat deja procedura de tragere la sorţi pentru calificările şi grupele competiţiei, iar campioana României se numără printre cele 16 formaţii care vor participa încă din primul tur preliminar.

Tragerea la sorţi este programată, joi, ora 12, la Mies, în Elveţia, iar evenimentul va putea fi urmărit pe site-ul oficial al competiţiei (championsleague.basketball) ori pe reţelele de socializare ale competiţiei şi pe YouTube.

După cum anunţă site-ul clubului CSM, echipa orădeană se numără printre formaţiile cotate drept cap de serie în primul tur preliminar. Campioana en-titre a ţării noastre face parte din lista echipelor care sunt favorite la calificarea în turul al II-lea.

Capii de serie în primul tur preliminar sunt Bakken Bears (Danemarca), Balkan Botevgrad (Bulgaria), CSM CSU Oradea (România), Donar Groningen (Olanda), Fribourg Olympic (Elveţia), Kyiv-Basket (Ucraina), Legia Varşovia (Polonia) şi Tsmoki-Minsk (Belarus).

Adversarul din primul tur al orădenilor se va alege însă dintre formaţiile: Falco Szombathely (Ungaria), Inter Bratislava (Slovacia), Kapfenberg Bulls (Austria), Karhu Basket Kauhajoki (Finlanda), Keravnos (Cipru), SL Benfica (Portugalia), Södertälje Kings (Suedia) şi Z-Mobile Prishtina (Kosoo).

Primul tur preliminar se va disputa sub forma unei duble eliminatorii, iar manşa I va avea loc pe 17 septembrie, când CSM CSU Oradea va juca în deplasare. Manşa a II-a se va desfăşura pe 20 septembrie.