Săptămâna trecută, procurorul Călin Roman de la Parchetul Bihor a primit avizul Consiliului Superior al Magistraturii că se poate retrage la pensie. Magistratul e cel pe care Bihorel l-a şi decretat în trecut ca fiind "anchetatorul cel mai tare-n pumni", în 2010 fiind trimis în judecată şi exclus din magistratură pentru că îşi luase de gât şeful, pe prim-procurorul de atunci, Viorel Gavra.

După ce i-a arătat acestuia pe viu ce înseamnă dreptul Roman, ba chiar şi stângul Roman, procurorul a fost, pe rând, inculpat, achitat şi reprimit în magistratură, iar în 2013 repus în funcţie pe motiv că şi-ar fi scuturat şeful "fără intenţie" şi, deci, n-a comis o faptă penală.

Pus şef pe combaterea corupţiei în urmă cu trei ani, Roman a rămas fără obiectul muncii mulţumită asaltului PSD asupra justiţiei, aşa că a decis să iasă la pensie.

Bihorel crede că, pe lângă pensia aurită, omul ar merita şi un spor de muncă grea, fiindcă nu şi-a folosit doar capul pentru întocmirea dosarelor, atâtea câte au fost, ci a trebuit să-şi pună la treabă şi pumnii pentru ca şeful să i le aprobe...