Poliţiştii Serviciului Rutier Bihor au ieşit pe şosele, dar şi prin şcolile din judeţ ca să împartă veste reflectorizante şi sfaturi pentru biciclişti, într-o acţiune derulată cu colegii lor de la Compartimentul de Prevenire a Criminalităţii

Obligaţiile bicicliştilor

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Bihor, acţiunea se derulează în perioada mai-iunie, în mai multe localităţi din Bihor.

"Se desfăşoară întâlniri cu membrii comunităţilor locale din mediul rural şi urban, în cadrul cărora sunt prezentate regulile de circulaţie care trebuie respectate de biciclişti pe drumurile publice, dar şi de conducătorii auto, pentru a preveni victimizarea prin accidente rutiere", se arată în informare.

De asemenea, în cadrul activităţilor preventive desfăşurate în unităţile de învăţământ, poliţiştii bihoreni le reamintesc tinerilor obligaţiile care le revin în trafic pe timpul deplasării cu bicicleta, modul corespunzător de echipare a bicicletei şi le sunt prezentate filme cu caracter educativ preventiv.

"Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii de prevenire şi cei de la rutieră distribuie bicicliştilor întâlniţi în trafic veste reflectorizante", se precizează în comunicat.

Activităţile preventive sunt desfăşurate de poliţiştii bihoreni în parteneriat cu reprezentanţii Asociaţiei pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră.

Atenţie la trafic

În comunicatul transmis, poliţişti enumeră şi principalele reguli pe care bicicliştii trebuie să le respecte în trafic.

Astfel, este bine de ştiut că, pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani, iar cei sub 14 ani pot circula doar în locuri special amenajate, parcuri sau proprietăţi private, iar deplasarea pe drumurile publice se face doar însoţiţi de adulţi;

Bicicletele trebuie conduse pe partea dreaptă a drumurilor publice, cât mai aproape de bordură sau acostament. Acolo unde există piste speciale pentru biciclete, conducătorii acestora le vor folosi obligatoriu. Unde există acostamente amenajate cu prundiş, pământ bătătorit sau poteci laterale, bicicliştilor li se recomandă folosirea lor.

O altă regulă este că, la schimbarea direcţiei de mers, trebuie să vă asiguraţi temeinic şi să semnalizaţi din timp intenţia de a vira. Semnalizarea se efectuează cu cel puţin 50 m în localităţi, respectiv 100 m în afară, înainte de efectuarea manevrei.

Intenţia de a vira trebuie semnalată cu mâna, astfel:

- braţul stâng întins orizontal la schimbarea direcţiei de mers spre stânga sau la depăşire;

- braţul drept întins orizontal la schimbarea direcţiei de mers spre dreapta;

- braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical la oprirea bicicletei.

- virajele spre dreapta se încep de pe partea dreptă a drumului iar virajele spre stânga de lângă axul drumului. Apropierea de axul drumului se realizează din timp, înainte de efectuarea propriu-zisă a manevrei.

Casca salvează vieţi

În circulaţia pe drumurile publice, bicicleta trebuie echipată cu dispozitiv de frânare eficace, cu sistem adecvat, funcţional, de direcţie, cu lumini corespunzătoare şi dotată cu sistem de avertizare sonoră şi cu dispozitive fluorescent-reflectorizante.

Pentru un plus de siguranţă se recomandă ca biciclistul să poarte cască de protecţie omologată, iar în mod obligatoriu pentru a putea fi observat de ceilalţi participanţi la trafic să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

Atenţie! Sunt şi interdicţii!

Bicicliştilor le este interzis:

- să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;

 - să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;

 - să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

 - să se ţină de un vehicul aflat în mers;

 - să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special sau este construit/echipat special pentru transportul altor persoane;

 - să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;

 - să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;

 - să conducă bicicleta fără a menţine contactul roţilor cu solul.

Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă este interzisă!