Numeroşi bihoreni au ieşit, sâmbătă, din case, pentru a sărbători împreună 100 de ani de la Marea Unire şi Ziua Naţională, în centrul Oradiei.

Festivităţile au început la ora 11, în Piaţa Unirii. În ciuda temperaturilor scăzute, oameni de toate vârstele au venit să ia parte la ceremonie, "înarmaţi" cu steguleţe, cocarde şi drapeluri.

Corul Filarmonicii de Stat din Oradea a deschis sărbătoarea, cântând imnul României de pe o scenă anume amplasată în centrul pieţei.

Bolojan lipsește

Printre oficialităţile prezente se numără prefectul Ioan Mihaiu, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea, europarlamentarul Emilian Pavel, senatorul PSD Florian Bodog, deputaţii PSD Ioan Sorin Roman şi Dumitru Gherman, respectiv deputatul PNL Gavrilă Ghilea.

Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, lipseşte în premieră de la ceremonia de Ziua Naţională, deoarece participă la festivităţile din Alba Iulia, alături de alți liberali, între care deputatul Ioan Cupșa (foto).

De altfel, la Alba Iulia a mers o numeroasă delegaţie de orădeni, care s-au făcut remarcaţi cu o pancartă ce poartă numele oraşului, cu mesajul „Oradea participă la Centenar”.

steag Oradea participă la Centenar - la Alba Iulia

Apel la dialog

Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, a fost cel care a citit mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă, care a transmis un îndemn de unitate. "Prin dialog şi deschidere, putem să construim o Românie puternică pentru sute de ani de acum înainte", a spus Bodog, ca mesager al premierului.

Tot mai mulţi oameni au ajuns în piaţă.

Prefectul Mihaiu: "Să fim de partea României"

În cuvântarea sa, prefectul Ioan Mihaiu a vorbit despre importanţa evenimentului de la 1918, subliniind unitatea românilor. "Ce a îndemnat întreaga suflare românească să se comporte ca un întreg? Credinţa românilor, unitatea, tenacitatea elitelor vremii, jertfa şi eroismul, elemente fără de care Marea Unire nu ar fi fost posibilă".

Fiecare dintre noi suntem România, a mai spus prefectul, şi suntem datori să ducem mai departe visul străbunilor. "Să ne ajutăm reciproc, să ne respectăm, să fim de partea României. Suntem toţi partea acestei naţiuni", a spus Mihaiu.

"Îmi pun nu doar speranţa, ci şi încrederea că vom putea să consolidăm ceea ce am moştenit şi să redăm ţării noastre curajul şi respectul de altă dată. Este de datoria noastră să transmitem copiilor o ţară unită", a mai spus prefectul de Bihor.

Ora 11:40: După prefect, a luat cuvântul istoricul Ioan Horga, decanul Facultăţii de Istorie din Oradea. "Uitându-mă la ceea ce astăzi se întâmplă, cred că avem o datorie de oameni să ne uităm toţi frumos unii la alţii. Fiecare suntem fiinţa lui Dumnezeu pe acest pământ, fiecare reprezentăm o fărâmă din această naţiune", a spus Horga.

Apoi, parafrazându-l pe călugărul Nicolae Steinhardt, istoricul a spus că trebuie să ne rugăm zilnic pentru moşii şi strămoşii noştri, "pentru că fiecare în felul lui a făcut ceva în România asta". 

"Dacă ne rugăm pentru strămoşii noştri, căpătăm sfinţenie. Dacă facem fapte bune unul pentru celălalt, avem şansa sfinţirii, dacă nu, rămânem simpli, goi pe dinăuntru. Haideţi fraţilor, să facem ceva unii pentru alţii, haideţi fraţilor să facem ceva pentru această naţie, haideţi fraţilor să adunăm această naţie. Haideţi, fraţilor, să-i adunăm pe cei care au plecat în pribegie, haideţi fraţilor să ne uităm frumos unii la alţii. Haideţi, domnilor conducători, faceţi în aşa fel încât poporul acesta să vă iubească", a încheiat istoricul.

După discursul lui Horga, corul Filarmonicii a început un recital de cântece patriotice.

În Piaţa Unirii s-au adunat în jur de 2.000 de oameni. 

Piata Unirii, de Ziua Naţională(foto: Ovi D. Pop)

Ora 11:57: Începe festivitatea depunerii de coroane la statuia lui Mihai Viteazul.

Pe lângă reprezentanţii instituţiilor publice, au depus coroane şi flori şi cei ai partidelor politice. Fiecare organizaţie a avut delegaţii numeroase, cu excepţia UDMR Bihor, din partea căreia a depus o coroniţă de flori doar consilierul local Kirei Melinda (foto).

Ora 12:28: Jandarmii îi îndeamnă pe participanţi să se grăbească cu depunerea coroanelor, deoarece la ora 13 va începe parada militară, în Centrul Civic. La ora 12.30, toţi oamenii au plecat în alai, din Piaţa Unirii. 

Ora 12:49: Centrul Civic este ticsit de lume, mii de bihoreni înşirându-se de-a lungul şoselei, pe ambele sensuri. Parada militară a început mai devreme decât era programat, spre nemulţumirea unor orădeni care au ratat începutul.

Ora 13:10: După ce s-a desfăşurat fără a avea parte de prea mult entuziasm din partea spectatorilor, parada militară s-a încheiat. Orădenii nu au aplaudat, ca în alţi ani, fapt comentat de unii spectatori, de pe margine. Lipsa de încântare s-ar putea explica şi prin faptul că în paradă au fost numeroase maşini marca Logan sau Duster, folosite de instituţiile MAI mai degrabă la deplasări decât la intervenţii. Singurele aplauze au venit la final, când fanfara a încheiat manifestările din Centrul Civic.

După ce parada s-a încheiat, bihorenii au fost invitaţi să participe şi la retragerea cu torţe, programată pentru această seară.

Ora 13:30: Oamenii au plecat în valuri spre Piaţa Unirii, unde are loc un concert cu muzică populară şi se servesc porţii de fasole cu ciolan.

Coadă pe zeci de metri

Ora 14: Piaţa Unirii s-a umplut de oameni. Orădeni de toate vârstele au venit, crezând că vor prinde o porţie de fasole cu ciolan, însă speranţele le-au fost frânte când au văzut coada la care s-au aşezat sute de persoane, întinzându-se pe zeci de metri. 

"Până să ajungă ultimul la ciolan nici nu e sigur că o să mai primească. Aici va dura mai mult decât toate festivităţile la un loc. De Centenar, măcar, puteau să organizeze mai bine. Aşa proastă organizare nu am mai văzut. Puteau să aducă mai multe tarabe", a comentat unul dintre orădenii din piaţă.

În ciuda frigului, orădenii nu au avut nici măcar de unde să îşi ia un pahar de ceai cald. Astfel, mulţi dintre cei prezenţi s-au orientat spre o gheretă adusă de un restaurant local, pentru o porţie de cartofi prăjiţi. Acesta a fost singurul loc de unde cei care au dorit au putut să îşi cumpere, pentru o scurtă perioadă de timp, vin fiert.

Manifestările continuă, sâmbătă, cu concerte specifice Zilei Naţionale, dar şi cu un marş cu torţe, programat pentru această seară.

Citeşte şi articolul: Centenarul în Oradea. Imagini spectaculoase de la Festivităţile de Ziua Naţională (FOTO)


Vezi mai jos programul complet al festivităţilor: