Cea mai scăzută temperatură din ţară din acest sezon s-a înregistrat joi dimineaţă, la Joseni.

Meteorologul Narcisa Milian de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu a declarat pentru Agerpres că cea mai scăzută temperatură - minus 4,2 - a fost măsurată la Staţia Meteo Joseni, în timp ce la Miercurea Ciuc termometrele au arătat minus 3,9 grade, iar la Topliţa au fost minus 3,6 grade Celsius. Potrivit sursei citate, temperaturile sunt mai scăzute decât media perioadei, dar nu s-a înregistrat un record al acestei zile, fiind ani în care temperaturile în Harghita au scăzut şi mai mult.

"E o pătrundere de aer mult mai rece dinspre nord, pe un fond de cer degajat şi atunci, fiind depresiune, aerul rece 'cade' acolo, rămâne şi se face foarte rece. Deci nu e ceva neobişnuit că a scăzut aşa de mult temperatura. (...) În perioada următoare, temperaturile rămân negative, dar pe măsură ce trec zilele, se încălzeşte uşor", a arătat Narcisa Milian, conform sursei citate.

Pe de altă parte, vremea se va încălzi în următoarea perioadă.

Temperaturi de până la 25 de grade!

Administraţia Naţională de Meteorologie a făcut publică şi estimarea evoluţiei valorilor termice, vezi cum va fi vremea în această zonă a ţării!

Potrivit ANM, în perioada 16-29 septembroe, în Crişana, vremea a intrat într-un proces de răcire, astfel că temperaturile maxime vor scădea până spre 16...17 grade în data de 20 septembrie, urmând ca, până în 26 septembrie, să crească treptat până în jurul a 25 de grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul lunii.

"Media minimelor termice va fi în prima zi de 14 grade, apoi va scădea treptat până în jurul a 4 grade în dimineaţa zilei de 21 septembrie. Ulterior acestei date, temperatura aerului va fi în creştere, spre medii regionale ale minimelor termice de 12 grade", arată ANM.

La munte, regimul termic va marca o scădere de la o medie a temperaturilor maxime până spre 6 grade în data de 20 septembrie, apoi va urma o creştere treptată până în 24 septembrie, spre o medie diurnă de 16 grade, valoare ce se va menţine până spre sfârşitul lunii septembrie.

Media temperaturilor minime va scădea apoi până la -2 grade în 21 septembrie, urmând o creştere, spre 7 grade la sfârşitul intervalului.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 24-29 septembrie.