Meteorologii au emis, duminică, o atenţionare tip cod galben de furtună în Bihor.

Cel puţin până la ora 16.30, în Oradea şi alte câteva zeci de localităţi din judeţ vor avea loc frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula local 20...25 l/mp, grindină de dimensiuni mici, intensificari ale vantului posibil cu aspect de vijelie.

Mai precis, sunt vizate următoarele oraşe şi comune: Oradea, Marghita, Săcueni, Aleşd, Valea lui Mihai, Popeşti, Sânmartin, Tileagd, Diosig, Oşorhei, Suplacu de Barcău, Brusturi, Nojorid, Tăuteu, Şimian, Sălard, Aştileu, Curtuişeni, Balc, Biharia, Sântandrei, Chişlaz, Ineu, Derna, Sârbi, Abram, Hidişelu de Sus, Sălacea, Lugaşu de Jos, Borş, Ţeţchea, Girişu de Criş, Măgeşti, Roşiori, Tarcea, Abrămuţ, Copăcel, Vârciorog, Cherechiu, Ciuhoi, Cetariu, Buduslău, Toboliu, Tămăşeu, Săcădat, Paleu, Spinuş, Şinteu, Boianu Mare, Viişoara.

UPDATE:

La ora 16.15, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben şi pentru alte zone din Bihor, valabil până la 17.30

Mai precis, este vorba de zona de munte de peste cota 1800 m şi de localităţile şi comunele Beiuș, Ștei, Dobrești, Bratca, Buntești, Ceica, Șuncuiuș, Holod, Pomezeu, Pietroasa, Finiș, Lunca, Drăgănești, Rieni, Șoimi, Remetea, Vașcău, Câmpani, Curățele, Lăzăreni, Roșia, Bulz, Budureasa, Uileacu de Beiuș, Cărpinet, Drăgești, Răbăgani, Nucet, Tărcaia, Căbești, Căpâlna, Lazuri de Beiuș, Criștioru de Jos, Pocola, Sâmbăta.