Pompierii militari bihoreni îşi sărbătoresc principalul aliat în lupta cu flăcările: apa. Vineri, de Ziua Mondială a Apei, la sediul Detaşamentului 2 de Pompieri (strada Aluminei nr. 57) se va redeschide pentru public Muzeului Pompierilor Militari Bihoreni, unde curioşii vor vedea peste o sută de obiecte folosite de cei care luptă cu flăcările.

Acest muzeu a fost inaugurat pe 6 decembrie 1999, când comandant era generalul de brigadă Adrian Pădurean. Între timp, însă, muzeul a fost închis şi reamenajat, astfel că acum se va prezenta sub o nouă înfăţişare.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, după evenimentul de redeschidere, muzeul poate fi vizitat în prima zi de vineri a fiecărei luni, între orele 10 şi 13.

"În intervalul orar din zilele menţionate, vizitatorii vor fi  introduşi în universul celor 122 de exponate găzduite în muzeul sau sala de tradiţii a pompierilor: Cartea de Onoare, steaguri, feştile, torţe, căşti de pompier, plachete, reviste, ţevi de refulare, amestecător linie, sirenă mobilă pentru alarmare populaţie, modele de stingătoare, detectoare de substanţe toxice de luptă, măşti contra gazelor, cupe, accesorii P.S.I. de la început de secol, goarne P.S.I., brâuri P.S.I., costume de protecţie (azbest, antichimic etc.) uniforme, aparate chimice şi alte echipamente şi accesorii utilizate de pompieri de-a lungul timpului", se arată în comunicat.

Cel mai vechi obiect expus în muzeu datează din anul 1868, fiind vorba de Steagul comemorativ de la 1868 al Formaţiei de Pompieri Săcueni, iar cel mai recent din anul 2018, "Albumul Ilustrat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă 2018".