Aţi observat că de câteva luni bune preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Pasztor Sandor, a cam dispărut din peisaj? Iniţial am crezut că al cincilea concediu pe 2019, cel din decembrie, l-a comasat cu primul concediu pe 2020 din ianuarie. Deja mă cuprindea mila la gândul că fotografii au trebuit să-şi pună bliţul în cui, că bieţii cronicari care-i zugrăvesc activitatea şi-au sfărâmat tastaturile, că tot aparatul de propagandă geme în şomaj. Nu mai auzi atacuri la adresa dictatorului Bolojan, activitatea asta ingrată căzând în sarcina vicepreşedintelui Ioan Mang.

Se pare că pe nesimţite s-au reaşezat alianţele în Bihor. Pasztor a cedat suspect de repede şi uşor conducerea Aeroportului în mâinile lui Bolojan. După ce ani de zile Aeroportul era principalul lui vector de imagine, până când eşecurile l-au lovit în moalele capului, Sandor a acceptat să cedeze frâiele fără să mai şicaneze echipa pusă de Bolojan în Consiliul de Administraţie.

Acum aflăm că mult-râvnitul teren din spatele Stadionului Tineretului va fi dat Primăriei pentru ca acolo să fie ridicat noul stadion, construit pe banii Guvernului. Cred că se cutremură Sany Kiss şi Beni Rus la aflarea veştii, pentru că acolo se ticluise o afacere imobiliară prin care reputatul constructor, patron al Selinei, dorea să facă blocuri pe un teren vândut pe bani mărunţi.

Mutarea amplasamentului noului stadion este salutară. În primul rând pentru că starea juridică a locului iniţial nu este clară şi procesul Primăriei cu familia Maghiar poate dura destul de mult. Apoi, nici că se putea găsi un loc mai potrivit, foarte aproape de noua sală a sporturilor, bine racordat la mijloace de transport şi mult mai spre Centru. În plus, la o aruncătură de băţ este şi cel mai vechi şi lăsat în paragină stadion orădean, cel al Tineretului. Poate cu ocazia asta edilii vor reuşi să transforme venerabilul stadion într-o arenă cochetă.

După acest schimb de amabilităţi şi terenuri, am aflat că Sandor şi Ilie au bătut palma pentru cedarea unui teren al CJ-ului, ca să poată face Bolojan din strada Ceyrat un bulevard cu două benzi pe sens. Ehei, dacă această colaborare era valabilă de la început de mandat, cred că orădenii şi bihorenii ar fi avut mult mai mult de câştigat. Din păcare trebuia să se apropie campania electorală pentru a vedea "frăţietatea" asta de-a dreptul suspectă.

Nu mă îndoiesc că pentru toate aceste servicii, udemeriştii vor primi ceva la schimb, că aşa e legea conservării privilegiilor politice în natură. Iar dacă alianţa asta se materializează, prevăd că bătrânul PSD Bihor şi tânărul USR local se pot pregăti de pe acum pentru o viaţă amară în opoziţie.