Chiar dacă l-a revocat din funcţie pe prefectul Ioan Mihaiu, numit de PSD acum doi ani, Guvernul liberal are o problemă cu numirea succesorului acestuia, liberalul Dumitru Ţiplea. Nominalizat la propunerea PNL Bihor, Ţiplea are dezavantajul că până acum a activat în sectorul privat, deci nu are calitatea de funcţionar public, obligatorie la numirea înalţilor funcţionari publici.

Bihorel a aflat că, pentru a rezolva problema, imediat după nominalizare Ţiplea a "scanat" site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, ca să afle unde sunt organizate concursuri pentru posturi de funcţionari publici, "ochind" unul la o primărie dintr-un alt judeţ, unde şi-a depus dosarul de candidatură, la concurenţă cu alţi pretendenţi.

Atât doar că, şi dacă va câştiga, procedura nu se poate încheia decât prin 22-23 decembrie. Cum ar veni, abia apoi va putea fi numit, prin Hotărâre de Guvern, în Ajun de Crăciun. Un cadou mai special de la Moşu’...