Qubiz, în parteneriat cu Asociaţia Woodfellas, a dat startul înscrierilor pentru cea de-a a doua ediţie a concursului de ciclism Qubiz Bike Ride. Acesta va avea loc sâmbătă, 16 iunie, în zona Ştrandul cu Valuri - 1 Mai.

Cu trei trasee diferite, Qubiz Bike Ride e deschis bicicliştilor de orice vârstă şi orice nivel de experienţă. Traseul Race - 28 km se adresează celor experimentaţi, iar Open - 14 km este pentru cei care preferă un ritm mai lejer. La cel de-al treilea traseu, Cursa Familiei, se pot înscrie copii însoţiţi de un aparţinător (părinte, mătuşă etc).

Potrivit organizatorilor, anul acesta, taxa de înscriere la Qubiz Bike Ride va fi donată în întregime către Fondul de Burse şi Fondul Ştiinţescu, proiecte derulate de Fundaţia Comunitară Oradea.

Prin Fondul de Burse, copiii proveniţi din familii defavorizate beneficiază de suport material sub formă de rechizite şi alte bunuri pentru a-şi putea continua studiile. Al doilea proiect, Fondul Ştiinţescu este o inţiativă educatională non-formală, cu metode alternative de predare prin care cei mici pot să îşi dezvolte pasiunea pentru ştiinţe si tehnologie. În 2018, prin Fondul Ştiinţescu vor fi finanţate 21 de proiecte, printre care şi Coder Dojo.

În momentul înscrierii la concurs, concurenţii vor putea alege proiectul înspre care vor să doneze banii. Cei care s-au înscris până pe 31 mai au beneficiat de un preţ early bird pentru taxa de înscriere de 25 de lei/persoană. Din 1 iunie, taxa de înscriere este însă de 35 de lei/persoană.

Cei interesaţi se pot înscrie online până vineri, 15 iunie, ora 12:00 pe site-ul qubizbikeride.ro.