Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor debuta în noul sezon competiţional marţi seară, când, de la ora 19, vor susţine în deplasare, jocul din primul tur preliminar al Basketball Champions League.

Campionii României au făcut deplasarea în Ungaria, unde se vor duela cu campioana ţării vecine, Falco Szombathely, în manşa I din această fază a competiţiei. Meciul este programat la Szombathely, în Arena Savaria, urmând a fi transmis în direct de postul maghiar de televiziune M4. De menţionat însă că pe teritoriul României pot exista geo-restricții pe transmisie.

„După o lună în care echipa a avut la dispoziție timp să se pună la punct din punct de vedere fizic, să lege relații de joc și să se omogenizeze, respectiv să integreze în sistem cele două achiziții din vară, CSM-ul este gata de primul meci oficial. Roș-albaștrii au un plus de omogenitate în fața formației maghiare, care a operat schimbări substațiale în lotul de jucători pentru acest sezon. De cealaltă parte, Szombathely are un joc nu foarte tacticizat, însă dispune de un spacing foarte bun, ceea ce poate să pună în dificultate sistemul defensiv colectiv al orădenilor”, notează site-ul clubului orădean în avancronica acestui joc.

După jocurile de pregătire din intersezon, moralul orădenilor este bun la startul sezonului oficial, elevii antrenorului Cristian Achim fiind încrezători în forţele lor.

În ceea ce priveşte adversarul de marţi, campioana Ungariei, Falco dispune de patru jucători străini, dar și de patru jucători de bază în echipa națională a Ungariei, una cu comportări remarcabile în ultimii ani. Alături de aceștia, rotația de bază cuprinde alți 2-3 jucători autohtoni tineri, de mare perspectivă. Antrenor principal este slovenul Gasper Okorn.

Într-o altă ordine de idei, orădenii, care nu se confruntă cu probleme de efectiv, încep în această săptămână parcursul din cel de-al şaselea sezon în cupele europene.