După egalul de la Motru, cu Pandurii Tg. Jiu, fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au revenit pe plan local, unde pregătesc jocul din etapa din acest sfârşit de săptămână din cadrul Ligii a II-a. Bihorenii vor evolua în runda a 36-a duminică, de la ora 11, la stadionul din Sânmartin, în compania echipei ASU Poli Timişoara.

Deşi nu vor avea în faţă un adversar accesibil, echipa bănăţeană fiind, de altfel, mai bine situată în clasament decât ei, elevii antrenorului Cristian Lupuţ ţintesc victoria în această dispută, ceea ce le-ar mai aduce trei puncte în clasament şi i-ar mai urca în ierarhia la zi, unde momentan ocupă locul 13, cu 44 de puncte.

Un succes în jocul de duminică îi poate duce pe orădeni cel mai sus în clasament pe locul 10, având în vedere că UTA va câştiga la "masa verde", partida cu retrasa ASA Tg. Mureş. Pentru aceasta însă este obligatoriu ca "roş-albaştrii" bihoreni să bată, iar Ripensia să nu câştige jocul de acasă cu Pandurii, respectiv CS Mioveni să piardă la Snagov şi Baloteştiul la Metaloglobus.

Echipa bănăţeană, care anul trecut a fost învinsă de orădeni chiar şi pe terenul acesteia, a avut un sezon mult mai bun de această dată şi, în pofida faptului că e fost penalizată cu trei puncte, pentru faptul că s-a retras de pe teren de la jocul cu UTA din deplasare, se află în prima jumătate a clasamentului, pe locul 7, cu 51 de puncte şi 0 la adevăr.

Sunt toate premisele, astfel, să rezulte un joc atractiv, la care iubitorii fotbalului bihorean sunt aşteptaţi din nou într-un număr cât mai mare, mai ales că intrarea este liberă.

Va fi interesant de urmărit, de asemenea, în partida de la Sânmartin, dacă atacantul luceferilor, Vlad Rusu va marca din nou şi îl va ajunge în fruntea golgheterilor pe Valentin Alexandru, de la Dunărea Călăraşi, care l-a depăşit, luni, când a înscris o dublă pentru echipa sa.

Runda a 36-a, antepenultima din acest sezon al Ligii a II-a, se va desfăşura pe perioada a trei zile, de sâmbătă până luni.


Iată programul etapei a 36-a Ligii a II-a:

Sâmbătă:

Ora 11:00 Ripensia Timişoara - Pandurii Târgu Jiu

Ora 13:30 Metaloglobus Bucureşti - CS Baloteşti

Ora 16:00 Chindia Târgovişte - CS Afumaţi

Duminică:

Ora 11:00 Sportul Snagov - CS Mioveni

Ora 11:00 Luceafărul Oradea - ASU Politehnica Timişoara

Ora 11:00 Foresta Suceava - Ştiinţa Miroslava

Ora 12:30 Academica Clinceni - AFC Hermannstadt

Luni:

Ora 18:00 FC Argeş - Dunărea Călăraşi

Dacia Unirea Brăila - Olimpia Satu Mare 3-0 (la "masa verde")

ASA Târgu Mureş - UTA Arad 0-3 (la "masa verde")