Voleibalistele de la CSU Oradea vor disputa în acest sfârşit de săptămână primul joc din noul an.

Studentele orădene vor întâlni, astfel, sâmbătă, cu începere de la ora 12, pe teren propriu, echipa CSM Sibiu. Meciul va avea loc la Sala Polivalentă a Universităţii de Stat din Oradea.

Formaţia bihoreană a reluat pregătirile în primele zile ale lunii ianuarie, iar "jucătoarele sunt determinate să înceapă cu dreptul, având chiar o revanşă de luat în faţa oaspetelor ce au câştigat meciul tur cu 3-0", a precizat managerul echipei, Paul Alexi-Szabo.

Se anunţă, astfel, un joc disputat în care se vor întâlni echipele clasate pe locurile 3 şi 4, fiecare echipă totalizând 21 de puncte, în urma celor şapte victorii şi a unei înfrângeri suferite cu scorul de 2-3.

Antrenoarea Mariana Szabo-Alexi le are la dispoziţie pentru acest meci pe: Fîcă Iuliana (căpitan), Radu – Fîcă Maria, Paşca Anca, Haidu Roxana, Adamcsik Daiana, Maxim Andreea, Rizea Antonia, Măran Andreea, Breban Alexandra, Pura Mădălina şi Blaj Giulia.