În acest sfârşit de săptămână, de vineri până duminică, Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" va găzdui primul turneu final al Campionatului Naţional de polo pentru juniori I.

Vor participa primele trei formaţii calificate din Zona Nord - Crişul Oradea, Corona Braşov şi Viitorul Cluj-Napoca, respectiv din Zona Sud - CSA Steaua, Triumf şi Dinamo (toate din Bucureşti).

După calculele hârtiei, CSA Steaua, Triumf şi Crişul sunt echipele cu cele mai mari şanse la clasarea pe podium sau la câştigarea titlului.

În ceea ce o priveşte însă pe "Crişul", aceasta este pregătită de antrenorii Marcel Haşaş şi Eugen Băjenaru şi este cea mai tânără echipă din competiţie, având un lot alcătuit în mare majoritate din juniori II şi III. Totuşi, obiectivul orădenilor este clasarea pe un loc de pe podium. De notat că cei mai experimentaţi jucători ai orădenilor sunt Czenk Ferenc şi Nichita Ilisie, poloişti care fac parte şi din lotul echipei de Superligă CSM Digi.

"Ne dorim, împreună cu colegul meu, Eugen Băjenaru şi cu toţi jucătorii, situarea pe un loc între primele trei. Lotul nostru este format în proporţie de 90% din jucători cu vârstă de 15-16 ani. Suntem pregătiţi pentru o luptă cu onoare, dorim să ne batem cu echipele adverse. Cu siguranţă le vom îngreuna jocul", a declarat antrenorul echipei CS Crişul, Marcel Haşaş.

În prima zi, vineri, Crişul va juca în compania celor de la Corona Braşov şi Triumf Bucureşti, sâmbătă va întâlni pe Dinamo şi Viitorul Cluj-Napoca, iar duminică a avea meciul cu CSA Steaua.

Iată programul turneului CN de polo juniori I de la Oradea:

Vineri:

Etapa I, ora 09:00: Crişul Oradea – Corona Braşov, CSA Steaua – Viitorul Cluj-Napoca, Triumf Bucureşti – Dinamo

Etapa a 2-a, ora 17:00: Corona Braşov – Viitorul Cluj-Napoca, Crişul Oradea – Triumf Bucureşti, Dinamo – CSA Steaua

Sâmbătă:

Etapa a 3-a, ora 09:00: Viitorul Cluj-Napoca – Triumf Bucureşti, CSA Steaua – Corona Braşov, Dinamo – Crişul Oradea

Etapa a 4-a, ora 17:00: Corona Braşov – Dinamo, Crişul Oradea – Viitorul Cluj-Napoca, Triumf Bucureşti – CSA Steaua

Duminică:

Etapa a 5-a, ora 09:00: Viitorul Cluj-Napoca – Dinamo, Corona Braşov – Triumf Bucureşti, Crişul Oradea – CSA Steaua